Proiectul care modifică statutul deputaţilor şi senatorilor conţine o prevedere potrivit căreia cererile de reţinere, arestare sau percheziţiei a parlamentarului, făcute de către procurori, vor trebui să conţină temeiul legal şi motivele concrete, dar şi probele pe care se întemeiază, potrivit unui document prezentat de către România TV.
Potrivit proiectului de modificare a statutului, care este în lucru, Parlamentul îşi arogă dreptul de a cere procurorilor probe din dosare aflate în curs de instrumentare, dacă acestea îi vizează pe un deputat sau senator. "Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarului trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete care justifică măsura solicitată, precum şi probele pe care se întemeiază", se spune în respectivul document.
În cazul în care este respinsă o cerere de reţinere a unui parlamentar, procurorul care a făcut cererea se poate trezi că intră în discuţia Consiliului Superior al Magistraturii. "Hotărârea prin care Camera constată că nu există temei pentru reţinere va fi comunicată de îndată şi CSM pentru a se lua măsurile care se impun", prevede proiectul de modificare al Statutului
În schimb, parlamentarul reţinut sau arestat va avea plata indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi suspendată pe durata reţinerii. Singura excepţie este suma forfetară necesară funcţionării biroului parlamentar. "Drepturile suspendate vor fi achitate dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă se constată nevinovăţia parlamentarului", se arată în document.
La postul România TV au fost invitați Petre Roman, Codrin Ștefănescu, Cristian Tudor Popescu, Corina Dragotescu și Dan Andronic.
”Eu o să vă spun un lucru foarte simplu. Domnul Petre Roman nu se pricepe să vă explice. Îmi pare rău de domnia sa. El se pricepe la multe, dar la astea nu. Noi trebuie să a