La 24 de ani, piteşteanca Marlene Comănescu, alias Marlene Manes, a ajuns să joace alături de vedete de la Hollywood, deşi stă în cetatea filmului de doar doi ani. La 24 de ani, piteşteanca Marlene Comănescu, alias Marlene Manes, a ajuns să joace alături de vedete de la Hollywood, deşi stă în cetatea filmului de doar doi ani.
Marlene Manes a absolvit Liceul de Artă din Piteşti şi a studiat Comunicarea la Universitatea Constantin Brâncoveanu. La Piteşti, ea a urmat cursurile de actorie la Şcoala de Teatru Camino şi apoi a plecat să studieze în Belgia. În 2009, proaspăt căsătorită, s-a mutat cu soţul ei, de profesie fotograf, în Los Angeles. A urmat o perioadă în care românca s-a chinuit să prindă un rol, a jucat ca figurant, însă abia în ultimul an a avut succes.
Marlene a jucat anul trecut în mai multe filme şi seriale, cel mai cunoscut - “J. Edgar”, al cărui regizor este Clint Eastwood, unde a jucat alături de Leonardo DiCaprio, de Judi Dench şi de Armmie Hammer. Recent, a apărut într- un alt film care se anunţă a fi un succes. De această dată, în “Gangster Squad”, Marlene joacă alături de Sean Penn, de Ryan Gosling, de Emma Stone şi de Nick Nolte.