Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţistul Cristian Cioacă rămâne ”la răcoare”

Publicat in Antena 3, joi 17 ianuarie 2013 ·

Cristian Cioacă va rămâne în continuare după gratii, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins joi cererea poliţistului, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a interzicerii de a părăsi ţara sau oraşul de domiciliu, informează Agerpres.

Polițistul Cioacă a fost arestat preventiv pe 5 decembrie 2012 pentru 29 de zile, în urma unei decizii a CAB, după ce procurorii au susţinut că au găsit noi probe care îl incriminează de decesul soției sale, avocata Elodia Ghinescu.

Măsura a fost prelungită de Tribunalul Bucureşti pe 28 decembrie, decizie ce a fost atacată cu recurs de Cristian Cioacă.

Procurorii au găsit urme de sânge aparţinându-i Elodiei Ghinescu pe tocul pistolului lui Cioacă, pe o mochetă din portbagajul maşinii poliţistului şi în mai multe locuri din apartamentul lor, iar una dintre aceste pete are dimensiunea de 50 cm.

Potrivit acestora, în noaptea de 29-30 august 2007, Cioacă a ajuns la domiciliu în jurul orei 3.00, după ce îi făcuse o vizită unei femei, iar la scurt timp, ''în cadrul unui conflict grefat pe starea de tensiune dintre cei doi soţi, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri''.

Potrivit anchetatorilor, după şi-a omorât soţia, Cioacă a ascuns şi distrus mijloacele de probă, aruncând într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov mai multe obiecte care purtau urmele de sânge ale avocatei, a spălat urmele de sânge de pe pereţii din apartamentul în care locuiau, aplicând un strat suplimentar de glet şi de vopsea lavabilă.

Avocata Elodia Ghinescu, soţia poliţistului Cristian Cioacă, a dispărut de la domiciliul din Braşov la sfârşitul lunii august 2007.

Anchetatorii au făcut cercetări ample în apropierea oraşului, dar şi în judeţul Argeş, unde locuiesc părinţii poliţistului, însă nu au găsit cadavrul avocatei.

Pe 8 noiembrie 2011, a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Candidaturile lui George Simion şi Elenei Lasconi, validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei

News.ro acum 25 minute
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central, în timp ce candidaturile lui George Simion, lider AUR, şi a Elenei Lasconi, lider USR, au fost validate. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura la alegerile pre

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale a fost contestată la Curtea Constituțională. Care sunt motivele

Libertatea acum 27 minute
Curtea Constituțională a României se confruntă cu o contestație împotriva candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din 2025. Contestația a fost înregistrată pe 14 martie 2025 și vizează decizia Biroului Electoral Central de a accepta

Elon Musk spune că naveta Starship ar putea decola spre Marte la finalul anului 2026

News.ro acum o ora
Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a declarat sâmbătă că naveta Starship va decola spre Marte la sfârşitul anului 2026, transportând robotul umanoid Tesla Optimus, şi a estimat că oamenii ar putea urma trei până la cinci ani mai târziu. „Nava Starship pl

Crin Antonescu: Educaţia va fi o prioritate pentru mine. Ştiu, şi alţii au promis că vor face din educaţie un domeniu performant şi n-au reuşit

News.ro acum 25 minute
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţaile, Crin Antonescu, afirmă, sâmbătă, că educaţia va fi o prioritate pentru el şi, deşi nu garantează că va reuşi în totalitate, va face tot posibilul. ”Ştiu, şi alţii au promis că vor face di

Lotul convocat de Mircea Lucescu pentru debutul în preliminariile CM 2026. Patru jucători, în premieră la națională

Gandul acum 24 minute
Mircea Lucescu a anunțat lotul pentru debutul în preliminariile CM 2026. 26 de jucători au fost convocați, patru fiind la prima convocare. Naționala debutează în preliminariile CM vineri, 21 martie, de la ora 21:45, cu Bosnia – Herțegovina. Pe 24 ma

Meteorologii anunță că vremea se răcește în toată țara, începând de sâmbătă noaptea. Unde sunt anunțate ploi

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că vremea se răcește în toată țara sâmbătă și în noaptea de sâmbătă spre duminică. Începând de duminică și până marți, vor fi precipitații însemnate cantitativ în cea mai mare parte a țării.

România devine centrul şahului european: Eforie Nord găzduieşte în premieră Campionatul European de Şah

News.ro acum 2 ore
Pentru prima dată în istorie, România găzduieşte Campionatul European Individual de Şah, transformând ţara noastră într-un veritabil punct central al şahului european. În perioada 14–27 martie, staţiunea Eforie Nord de pe litoralul Mării Negre devin

Tornadele amenință sudul SUA după furtuni violente, vânturi puternice și incendii devastatoare

Mediafax acum o ora
Centrul de Prognoză a Furtunilor a indicat că zonele din Mississippi și din Alabama sunt expuse unui risc major. Furtuni severe și tornade sunt, de asemenea, posibile în estul Louisianei, vestul Georgiei, centrul statului Tennessee și vestul Floride

SUA l-au declarat pe ambasadorul sud-african la Washington „persona non grata”, acuzându-l că îl „urăşte” pe Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite „persona non grata”, acuzându-l în special că îl „urăşte” pe Donald Trump, informează AFP. Ebrahim Rasool „alimentează tensiunile rasiale, urăşte Sta

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 7 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Vremea

București
acum

21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/19°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°