Cezar Cioată, deputatul din partea PP-DD în parlamentul României pe Colegiul 9 Vatra Dornei, a dezminţit că vânează postul de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului.
„Nu ţin cu tot dinadinsul să devin preşedinte al organizaţiei judeţene, aşa cum s-a vehiculat de către anumite persoane, dar partidul trebuie să se aşeze pe baze cât mai solide, ceea ce înseamnă că trebuie să terminăm cu interimatul, care nu reprezintă o soluţie de viitor”, a arătat Cezar Cioată.
Deputatul din partea PP-DD a precizat că nu doreşte sub nici o formă destabilizarea partidului, şi este împotriva persoanelor care îşi doresc acest lucru, urmărindu-şi propriile interese obscure.
„Nu mi-am propus să am poziţii contradictorii cu actualul preşedinte al PP-DD Suceava, scopul nostru comun fiind acela de a crea o organizaţie puternică, cu oameni competenţi şi de caracter. Cel mai important în acest moment este ca partidul să aibă parte de unitate şi stabilitate şi nu voi permite nimănui să arunce în aer munca de peste un an a unei întregi echipe”, a completat Cezar Cioată.
În prezent, organizaţia judeţeană a PP-DD Suceava este condusă cu titlu de interimat de către Traian Tudor. Acesta i-a luat locul lui Adrian Artene, care a fost exclus din partid la scurt timp după alegerile locale din 10 iunie 2012.
După alegerile parlamentare din 9 decembrie, PP-DD Suceava a obţinut două mandate, unul de deputat prin Cezar Cioată, şi un altul de senator, prin Vasilica Steliana Miron.
Cezar Cioată, deputatul din partea PP-DD în parlamentul României pe Colegiul 9 Vatra Dornei, a dezminţit că vânează postul de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului.
„Nu ţin cu tot dinadinsul să devin preşedinte al organizaţiei judeţene, aşa cum s-a vehiculat de către anumite persoane, dar partidul trebuie să se aşeze pe baze cât mai solide, ceea ce înseamnă că trebuie să te