LeasePlan România a avut anul trecut o cifră de afaceri de 39,6 mil. euro, în urcare cu 30% faţă de 2011, pe fondul unui trend în creştere de externalizare a administrării parcurilor auto de către companii, a anunţat compania de leasing operaţional şi administrare de flote. "Anul trecut LeasePlan şi-a majorat afacerile datorită faptului că multe companii au considerat că este momentul să treacă la externalizarea administrării parcurilor auto prin leasing operaţional, deşi până în 2012 au preferat să cumpere autovehiculele. Astfel, criza economică a impus o abordare pragmatică din partea companiilor în privinţa costurilor. 2012 a însemnat creşterea organică a flotelor clienţilor existenţi, dar şi atragerea de clienţi noi", a declarat, într-un comunicat, Bogdan Apahidean, director general LeasePlan România. Portofoliul firmei a consemnat un avans de 24%, la 71,6 mil. euro.
La finele anului trecut, LeasePlan avea în administrare 7.507 autovehicule (din care 6.667 flotă proprie), cu 20% peste nivelul din anul precedent şi cu circa 100 de unităţi peste targetul estimat pentru 2012. Din totalul acestora, 6.609 sunt în sistem leasing operaţional cu toate serviciile incluse, pentru 58 de unităţi s-a asigurat doar finanţarea, iar pentru restul compania furnizează doar servicii de gestionare a flotei. "Pentru 2013 ne-am planificat o creştere a flotei de autovehicule până la un nivel de 8.400 de unităţi în administrare şi ne propunem să investim circa 20 milioane euro în achiziţia de autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare", a spus Apahidean.
LeasePlan România a avut anul trecut o cifră de afaceri de 39,6 mil. euro, în urcare cu 30% faţă de 2011, pe fondul unui trend în creştere de externalizare a administrării parcurilor auto de către companii, a anunţat compania de leasing operaţional şi administrare de flote. "Anul trecut LeasePlan şi-a majorat afacerile