Un hoţ, cuprins de remuşcări, a trimis unei familii, de la care furase patru inele în urma cu 15 ani, o scrisoare în care îi cerea scuze pentru gestul făcut, dar şi obiectele furate.
Potrivit site-ului Reddit, familia Riphagens şi-a pierdut inele din aur în urma cu mulţi ani, în timpul unei petreceri. Recent, ei au primit o scrisoare înduioşătoare de la „un copil prost care vrea să îndrepte o greşeala”.
„Va scriu pentru a vă cere scuze fiindcă sunt în posesia a ceva ce voi, cu siguranţă, preţuiţi şi vă lipseşte. Am fost la o petrecere în casa voastră cu mulţi ani în urmă si, din prostie, am luat ceva ce n-ar fi trebuit să iau. Am gasit aceste inele recent şi am vrut să vi le înapoiez.
Încă o dată, îmi pare foarte rău pentru neplăcerea creată, pentru felul în care gestul meu v-a afectat familia. Sper că mă veţi ierta. Ca adult realizez cât de importante pot fi aceste obiecte”.
În timp ce o parte dintre utilizatorii Reddit au sugerat ca scrisoarea ar fi un fals, un ultilizator, fost coleg de şcoală cu fiica soţilor Riphagens, a precizat că unul dintre inele era verigheta mamei, altul era inelul pe care l-a primit aceasta de la soţul ei când primul copil s-a născut, iar celelalte două erau inele moştenite de la bunici.
El a explicat şi cum a devenit virală scrisoarea cu scuzele „unui copil prost care vrea să îndrepte o greşeală”. Acesta a precizat că fiica soţilor Riphagens a pus imaginea pe Facebook, drept mulţumire pentru expeditorul anonim. De acolo, a început să cicule, până a ajuns pe Reddit.
„Familiei nu îi pasă cine a trimis-o. Suntem recunoscători că ne-au fost înapoiate inelele”
Margot Riphagens, una dintre fetele soţilor Riphagens, a contactat reporterii de la publicaţia ”The Huffington Post” şi a confirmat întreaga poveste.