România este în faza finală a unei analize privind participarea concretă la operaţiunea UE din Mali, a declarat, azi, la Bruxelles, ministrul român de Externe Titus Corlăţean. Sursa: www.mae.ro
"Discuţiile purtate şi informaţiile primite în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Externe (CAE), inclusiv de la ministrul de externe din Mali, mi-au consolidat poziţia privind necesitatea unei contribuţii a României în ceea ce înseamnă un efort necesar de combatere a terorismului", a declarat Titus Corlăţean într-o conferinţă de presă la Bruxelles, citat de Agerpres.
Autorităţile române sunt într-o fază "destul de avansată de reflecţie instituţională, de analiză", privind o contribuţie concretă la operaţiunea UE în Mali,a explicat ministrul.
"Putem vorbi de personal care să vizeze operaţiunile de pregătire, respectiv de instruire a armatei, respectiv, poate, elemente de stat major şi echipament, logistică pentru antrenament", a afirmat şeful diplomaţiei române.
"La întoarcerea acasă, voi susţine şi voi recomanda celorlalte instituţii direct competente în acest domeniu să luăm o decizie la nivelul statului legat de o contribuţie din acest punct de vedere", a adăugat el.
La reuniunea extraordinară a Consiliului de Afaceri Externe al UE, referitoare la situaţia din Mali, Titus Corlăţean a precizat că a prezentat poziţia oficială a statului român, deja anunţată în urmă cu câteva zile. "Pe de o parte, am exprimat în termeni foarte clari condamnarea acţiunilor teroriste şi am exprimat, în egală măsură, solidaritatea cu statul Mali şi cu guvernul legitim din acest stat şi, totodată, am exprimat apreciere şi solidaritate cu intervenţiile, în primul rând provenind din partea Franţei, pentru stabilizarea situaţiei", a spus ministrul român.
El a adăugat că este necesară o decizie a UE şi o contribuţie concretă din punct de v