Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Omul zilei - Dragoş Galgoţiu

Publicat in Jurnalul, joi 17 ianuarie 2013 ·

Regizor

Regizor la Teatrul Odeon din Bucureşti, încă din 1990, Dragoş Galgoţiu propune spectatorilor în premieră, mâine seară, cea mai nouă punere în scenă a sa, piesa de teatru, “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”. Spectacolul, a cărui primă montare a avut loc în 1959 la Berliner Ensemble, s-a bucurat de un răsunător succes la acea vreme. Piesa este o parabolă satirică despre ascensiunea lui Hitler (concentrându-se pe perioada dintre anii 1929-1938), cu acţiunea plasată în Chicago, în timpul prohibiţiei, personajele şi întâmplările având toate un corespondent real în Germania nazistă. Ce e drept, în 1963, textul a mai fost pus în scenă, tot la Teatrul Odeon (pe atunci se numea Teatrul Giuleşti), în regia lui Horea Popescu, avându-l în rolul principal pe regretatul Ştefan Mihăilescu-Brăila. În acelaşi an, un alt mare actor, Ştefan Iordache, debuta cu personajul Arturo Ui pe scena Studioului Cassandra. Spectacolul de acum al Teatrului Odeon este o comedie neagră cu elemente de cabaret. Montarea continuă experienţe estetice radicale, “Portretul lui Dorian Gray”, “Hamletmachine”, “Epopeea lui Ghilgamesh” şi “Viaţa e vis”, realizate de Dragoş Galgoţiu în colaborare cu Andrei Both, Răzvan Maziliu şi actori importanţi ai Teatrului Odeon. Pentru această premieră ce anunţă reeditarea marelui succes înregistrat la prima punere în scenă, pentru profesionalismul de care dă dovadă la fiecare montare, Jurnalul Naţional îl declară “Omul Zilei” pe regizorul Dragoş Galgoţiu.

Regizor

Regizor la Teatrul Odeon din Bucureşti, încă din 1990, Dragoş Galgoţiu propune spectatorilor în premieră, mâine seară, cea mai nouă punere în scenă a sa, piesa de teatru, “Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”. Spectacolul, a cărui primă montare a avut loc în 1959 la Berliner Ensemble, s-a bucurat de un răsunător succes la acea vreme. Piesa este o parabolă satirică desp

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 57 minute
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 2 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Marcel Ciolacu – „Europa trebuie să fie pregătită să îşi menţină securitatea şi apărarea”

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu salută, în numele României, planul ”ReArm Europe”, anunțat de către președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ciolacu arată faptul că acest plan, în valoare de 800 de miliarde de euro, este unul foarte bun și fap

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu. Declarațiile procurorului general Alex Florența

Ziare.com acum 16 minute
Procurorul general al României, Alex Florenţa, a declarat, marţi, 4 martie, că nu poate spune cine este magistratul care l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, inculpat pentru şase infracţiuni grave, inclusiv împotriva ordinii constituţionale, preciz

Ucraina este pregătită „în orice moment” să semneze Acordul Mineralelor cu SUA, dar nu va face concesii teritoriale, anunţă premierul de la Kiev

Ziare.com acum 16 minute
Ucraina este absolut hotărâtă să-şi continue cooperarea cu Statele Unite, anunţă marţi, 4 martie, premierul ucrainean Denîs Şmîhal, după ce Casa Albă a anunţat suspendarea ajutorului militar american, crucial armatei ucrainene şi Kievului în războiu

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum 31 minute
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°