■ Abia aburcaţi în înaltele portofolii, miniştrii Uniunii scurmă în mormanele de murdărie lăsate de predecesori. Toţi se prefac că sunt cinstiţi şi preocupaţi de soarta ţării, de banul public. Arată cu degetul justiţiar înspre ăilalţi, care au supt snaga bugetară şi au sărăcit norodul. Se ordonă audituri, se ticluiesc plângeri şi se demască potlogăriile înaintaşilor  uzurpatori, se invocă amintirea lui Vlad Ţepeş. Aşa a fost  dintodeauna aici, în loc de construcţie, răzbunare şi prăpăd. Şmecheria  ţine trei, patru luni, prin faţa parchetelor vor defila penalii vechii guvernări, iar mulţimea se va simţi cât de cât împăcată. De la televizor şi din ziare vom afla despre marile devalizări, dar mai târziu vom constata  dezamăgiţi că viaţa noastră nu s-a schimbat deloc. Se schimbă  doar personajele către care ne vărsăm ura şi frustrările, atât. Societatea, în toate  dedesubturile ei, rămâne încremenită în moravurile şi rânduielile  învechite. Trecerea de la un regim la altul e doar o amăgire, o iluzie încercată de un popor înnebunit să se abandoneze minciunii politicienilor. În lipsa  marilor proiecte naţionale ni se servesc gâlceve şi scandaluri, bârfe şi cătuşe, diversiuni grosolane. De va fi altfel acum,  promit să scriu cu peniţa  pe propria-mi  piele zicerea  de duh a fostului ministru comunist, Tudor  Postelnicu: “Am fost  un dobitoc !”

■ Din omenia unora, câteva  sute de sărmani capătă o franzelă şi-o conservă. Dar asta nu oricum, ci după  lungi aşteptări, înşiraţi umil la cozile disperării. Sunt bunicii şi părinţii noştri, gârboviţi şi betegi, dispreţuiţi de statul capitalist  contemporan. Cu pensiile de mizerie, şi alea ciuntite, bătrânii  aceştia dezmoşteniţi de soartă, se bucură la orice pomană. Guvernanţii postdecembrişti i-au transformat în pomanagii, în oameni dispuşi oricând să facă un compromis pentru un coltuc de pâine. “Ce-aţi pus pe masă, de C