Preţurile obligaţiunilor României au urcat ieri la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, iar leul s-a apreciat, după ce JPMorgan a anunţat, marţi, că obligaţiunile sunt eligibile pentru a fi incluse într-un indice-cheie privind pieţele emergente.
Includerea probabilă a obligaţiunilor Guvernului României începând cu 1 martie în indicele Government Bonds Index - Emerging Markets operat de JPMorgan va determina investitorii care urmăresc acest indicator să cumpere titluri româneşti pentru a se conforma noii componenţe. Indicele cuprinde obligaţiuni în valoare de 175 mld. dolari, iar ponderea României va fi de 0,54%, după încheierea primei faze. Grupul britanic Barclays a anunţat, deja, că obligaţiunile româneşti vor fi incluse, din 31 martie, într-un indice pentru pieţe emergente al băncii.
"Intrările de capital străin pe piaţa obligaţiunilor româneşti ar putea totaliza 5 miliarde de dolari în acest an. Considerăm că este foarte posibil ca deţinerile nerezidenţilor de datorie emisă de Guvernul României să crească de la 5,3% şi să depăşească maximele istorice pentru a ajunge cel puţin la 20% până la sfârşitul anului 2013", a declarat Esther Law, analist pentru pieţe emergente la divizia din Londra a grupului Societe Generale. Randamentul obligaţiunilor cu scadenţă în 2015, una dintre cele trei emisiuni eligibile pentru a fi incluse în componenţa indicelui JPMorgan, a coborât ieri cu 0,28 puncte procentuale, la 5,5%.
Leul s-a apreciat cu peste 1% după anunţul JP Morgan privind includerea obligaţiunilor României într-un indice al băncii, astfel că referinţa publicată de Banca Naţională a României a coborât ieri la 4,3364 lei/euro, cel mai redus nivel din ultimele 12 luni.
Investitorii străini au cumpărat constant obligaţiuni ale României în ultimele săptămâni, în contextul stabilizării situaţiei politice a ţării şi a aşteptărilor ca Guvernul s