Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama a anunţat o serie de măsuri împotriva violenţei generate de armele de foc

Publicat in Antena 3, joi 17 ianuarie 2013 ·

Barack Obama a semnat miercuri 23 de măsuri de reglementare şi a propus o serie de procese legislative în cadrul luptei împotriva violenţelor cauzate de arme de foc în Statele Unite.

Partea legislativă a acestui plan necesită votul Congresului, unde este necesar ca democraţii să coopereze cu republicanii, care deţin controlul asupra Camerei Reprezentanţilor şi dispun de o majoritate de blocaj în Senat, informează AFP.

Aproximativ 40% dintre vânzările de arme de foc se fac fără verificarea cazierului judiciar sau a identităţii cumpărătorului. Legea actuală cere efectuarea acestor verificări, într-o bază de date FBI, doar în cazul unor achiziţionări realizate în magazine sau la producători. Vânzătorii ocazionali, pe Internet şi mai ales în foarte numeroasele târguri de arme, vor fi obligaţi să consulte fişierul poliţiei federale. Însă Congresul trebuie să aprobe această modificare.

Patru decrete semnate de către Barack Obama, miercuri, vizează o ameliorare a transmiterii de informaţii între poliţiştii locali şi FBI, în special cu privire la persoane care sunt afectate de maladii mentale, prin intermediul unor stimulente financiare.

Barack Obama cere Congresului să prelungească interzicerea armelor de asalt, în vigoare în perioada 1994-2004, care nu a fost prelungită din cauza lipsei unui consens politic.

Preşedintele doreşte totodată interzicerea încărcătoarelor cu peste zece gloanţe, ca în perioada 1994-2004. Aceste încărcătoare permit tragerea a 30 de gloanţe în câteva secunde.

Gloanţele care penetrează blindaje, ale căror producere şi import sunt deja interzise, ar urma să fie interzise complet, inclusiv cele deja aflate în circulaţie.

Barack Obama vrea să pedepsească persoanele care cumpără arme pentru alte persoane, care nu au dreptul să deţină arme.

Preşedintele cere Congresu

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 7 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 8 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°