În județul Neamț vor ajunge 20 de tone de motorină, pentru ca utilajele de deszăpezire să aibă combustibil suficient pentru a interveni în perioada următoare.
Cantitatea de motorină a fost cerută de prefectul județului Neamț din luna decembrie, Ilie Mitea argumentând necesitatea suplimentării de combustibil cu rapoartele de intervenție în perioada în care județul a fost sub zăpadă.
Guvernul a aprobat cererea prefectului, iar miercuri a fost adoptată hotărârea “privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse și a acordării ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, pentru populația din județele Botoșani, Neamț și Vaslui. Guvernul a adoptat o hotărâre prin care se acordă cu titlu gratuit, ca ajutoare umanitare de urgență, 60 de tone de motorină în sprijinul populației din județele Botoșani, Neamț și Vaslui. Aceste ajutoare vor fi scoase din rezervele de stat, încadrându-se în suma totală de 420.000 lei“, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Combustibilul va fi la dispoziția Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și va fi utilizat acolo unde va fi nevoie. Ajutorul guvernamental vine la timp, întrucât județul Neamț este din nou sub cod galben de ninsori, începând de vineri dimineață.
În județul Neamț vor ajunge 20 de tone de motorină, pentru ca utilajele de deszăpezire să aibă combustibil suficient pentru a interveni în perioada următoare.
Cantitatea de motorină a fost cerută de prefectul județului Neamț din luna decembrie, Ilie Mitea argumentând necesitatea suplimentării de combustibil cu rapoartele de intervenție în perioada în care județul a fost sub zăpadă.
Guvernul a aprobat cererea prefectului, iar miercuri a fost adoptată hotărârea “privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse și a acordării ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu tit