Ce surprize pregăteşte un leu mai puternic? (România Liberă) - "Eroarea" FMI. Aşteptăm explicaţii prezidenţiale (Jurnalul Naţional) - Limba română, coşmarul copiilor maghiari din secuime (Adevărul)
Chiriaşii de lux ai statului român (Evenimentul Zilei)
Miniştri, şefi de instituţii, dar şi oameni de afaceri, cântăreţi şi glorii ale perioadei postrevoluţionare ocupă, pe drept sau nu, locuinţe RA-APPS.
Guvernul a făcut ieri publică lista persoanelor care ocupă locuinţe RAAPPS. Potrivit Executivului, doar 5 persoane nu au dreptul să locuiască în casele puse la dispoziţie de RA-APPS.
Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, preşedintele ICR, Andrei Marga, secretarul general adjunct al Senatului, Constantin Dan Vasiliu, Gelu Voican Voiculescu şi fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, se află pe lista celor care au locuinţele cu suprafaţa cea mai mare.
Cea mai costisitoare chirie este achitată de stat pentru Andrei Marga, preşedintele ICR, care locuieşte într-un apartament de peste 300 de metri pătraţi, cu o chirie de peste 2.000 de lei. În cazul demnitarilor care deţin locuinţe de serviciu, chiria este suportată de instituţiile la care aceştia lucrează până la valoarea de 1.550 de lei pe lună, chiriaşii urmând să acopere ei diferenţa.
Ce surprize pregăteşte un leu mai puternic? (România Liberă)
Faptul că JP Morgan va include obligaţiunile româneşti într-un indice al pieţelor emergente a accelerat aprecierea monedei naţionale de la începutul anului. Într-o economie dominată de importuri, aprecierea leului adânceşte însă dezechilibrele. Consumatorii sunt optimişti, exportatorii plâng. Nici ministrul Finanţelor nu râde cu toată gura – statul se poate împrumuta mai ieftin pe pieţele externe, dar va încasa mai puţin din TVA dacă bunurile importate se ieftinesc. Băncile chiuie însă de fericire: ieftinirea euro dă o gură