Atunci când oamenii se îndrăgostesc şi, ulterior, se căsătoresc, se aşteaptă ca dragostea să dureze, însă rata crescută a divorţurilor le dovedeşte adesea contrariul.

Într-un articol publicat în ediţia online a „The New York Times“, autoarea Jane Brody aduce argumente în favoarea unei relaţii de iubire trainice construite prin muncă.

În acest sens, citează studiile unor cercetători de la Universitatea de Stat din Michigan în care se arată că sentimentul de fericire care apare în urma căsătoriei durează numai doi ani, după care oamenii revin la starea de dinainte.

Pasiunea are o durată de viaţă limitată şi trebuie să evolueze, devenind „iubire prietenească, alcătuită din profundă afecţiune, legături strânse şi preferinţe“, potrivit profesoarei de psihologie Sonya Lyubomirsky de la Universitatea din California.

În cartea sa, „Miturile fericirii“, aceasta descrie o serie de acţiuni şi de cuvinte care pot menţine dragostea la intensitatea sa iniţială.

Ea arată că tendinţa umană de a forma o „obişnuinţă“ în faţa circumstanţelor pozitive – de a deveni atât de obişnuiţi cu lucrurile care ne fac să ne simţim bine, astfel încât acestea nu mai au acelaşi efect – poate ucide fericirea conjugală. Psihologii o numesc „adaptare hedonistă“: lucrurile care ne fac fericiţi sunt de scurtă durată.

Prima sugestie a lui Lyubomirsky este să adoptăm măsuri care să încetinească acest proces, respectiv obişnuinţa care conduce la plictiseală şi la lipsă de satisfacţii.

Aceşti paşi trebuie parcurşi înainte ca respectivul cuplu să se confrunte cu probleme, sugerează ea. Strategiile propuse se referă la acordarea de timp pentru conversaţii, ascultarea celuilalt, exprimarea afecţiunii şi a admiraţiei.

Ea subliniază importanţa aprecierii celuilalt.

Importantă este şi varietatea, care contribuie la menţinerea unei relaţii „proaspete, prof