Operaţiunile militare aflate în curs în Mali nu sunt un război francez, a declarat miercuri seară la Roma secretarul de Stat american al Apărării Leon Panetta, citat de agenţia de presă Ansa, solicitând "un efort internaţional" care trebuie să fie confirmat de ONU, relatează AFP.
"În Mali, nu cred că este vorba de un război francez, ci este necesar un efort internaţional", a afirmat acesta în cursul unei întâlniri cu presa la ambasada americană.
"Obiectivul este de a da posibilitatea forţelor africane (Cedeao) să preia controlul pe teren", a mai explicat acesta.
Anterior în cursul zilei Panetta îşi declarase deja susţinerea pentru acţiunea franceză.
"Atât Italia cât şi Statele Unite şi-au exprimat susţinerea pentru acţiunea întreprinsă de Franţa pentru a opri avansul jihadist", a declarat acesta în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul italian.
Panetta s-a mai întâlnit de asemenea cu liderul guvernului Mario Monti. În cursul acestei reuniuni "foarte cordiale", cei doi au abordat situaţia din Mali, a declarat guvernul italian într-un comunicat, fără a face alte precizii.
Pe teren, armata franceză, care atacă de la 11 ianuarie poziţiile jihadiştilor, a început luni lupta la sol îndreptându-se către localitatea Diabali, la aproximativ 400 de kilometri nord de Bamako, aflată sub controlul islamist.
Operaţiunile militare aflate în curs în Mali nu sunt un război francez, a declarat miercuri seară la Roma secretarul de Stat american al Apărării Leon Panetta, citat de agenţia de presă Ansa, solicitând "un efort internaţional" care trebuie să fie confirmat de ONU, relatează AFP.
"În Mali, nu cred că este vorba de un război francez, ci este necesar un efort internaţional", a afirmat acesta în cursul unei întâlniri cu presa la ambasada americană.
"Obiectivul este de a da posibilitatea forţelor africane (Ce