Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un regizor nominalizat la premiile UNITER în 2012 va pune în scenă un spectacol la Luceafărul. Află despre cine este vorba!

Publicat in Ora de Iasi, joi 17 ianuarie 2013 ·

IAȘI. Artiştii de la Teatrul “Luceafărul” au început să lucreze pentru noile proiecte ale lui 2013. Conducerea instituției precizează că prima premieră este programată pe 3 martie: Fram, ursul polar după Cezar Petrescu, în viziunea regizorală a lui Constantin Brehnescu (scenografia Axenti Marfa, muzica Radu Sandulovici, coregrafia Ligia Delia Grozdan).

Directorul artistic al instituției de cultură, Oltița Cîntec a declarat că în rolul titular vor evolua, alternativ, actriţele Iulia Deloiu Trif şi Raluca Pintilie, iar alături de ele în scenă se vor afla interpreţii Ionuţ Gânju, Viorel Vârlan, Ionela Arvinte, Liliana Mavriş Vârlan, Doina Iarcuczewicz, Paul Sobolevschi, Cătălin Cucu, Liviu Smântânică, Gigi Şfaiţer, Cristian Gheorghiu.

“La sala mică, încep pregătirile pentru Capra cu trei iezi după Ion Creangă (dramatizare Ion Agachi, regia Ion Ciubotaru, scenografia Mihai Pastramagiu). Nu va fi o ilustrare cuminte a poveştii pe care o ştie toată lumea, ci o mizanscenă care va reface arhaicitatea satului românesc de odinioară. Elementele de animaţie vor fi realizate după tipicul jucăriilor de demult, din lemn, lînă, cîlţi, pănuşi, coceni etc., iar auditiv vor fi refăcute sunetele satului tradiţional. Premiera acestui spectacol este programată pentru prima parte a lunii aprilie. Pictura decorului este inspirată din lucrările de artă naivă ale pictorului ieşean Gheorghe Ciobanu. O expoziţie cu tablourile sale va fi găzduită cu această ocazie pe foyerele teatrului.”, adaugă directorul artistic al Teatrului Luceafărul din Iași, Oltița Cîntec.

Printre alte proiecte se mai numără o co-producţie cu Centrul Cultural German Iaşi, un titlu din seria poveştilor Fraţilor Grimm: Muzicanţii din Bremen. Prezentarea noii producţii va fi însoţită de o expoziţie realizată de Institutul Goethe Bucureşti cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la apariţia primului volum de

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 27 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 24 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 59 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum o ora
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°