Zeci de părinţi care au copii la şcoala din Roma au venit în această dimineaţă pentru a protesta şi a solicita explicaţii directoarei unităţii de învăţământ. Oamenii acuză conducerea şcolii de faptul că a încheiat un contract cu o firmă de transport iar copii sunt în siguranţă. Ei susţin că autocarul cu care sunt transportaţi copii a luat foc de două ori în mers.
Conflictul dintre părinţişiconducereaşcolii a apărut la începutul acestei săptămâni. Unitatea de învăţământ din Roma avea un contract valabil până la sfârşitul anului şcolar cu o firmă pentru transportul elevilor şi profesorilor. Între timp, invocând anumite reclamaţii de la unii părinţi, directoarea şcolii a decis să colaboreze cu un alt operator de transport. Surprinzător este că s-au încheiat două contracte pentru transportul elevilor în condiţiile în care unitatea de învăţământ deţine un microbuz şcolar.
Acest lucru i-a nemulţumit pe mai mulţi părinţi care susţin că nu sunt în siguranţă copii lor şi că autocarul ar fi luat foc de două ori în mers. Vreo 20 de persoane au venit în această dimineaţă la şcoala din Roma pentru a solicita explicaţii directoarei. Oamenii erau extrem de revoltaţi şi spuneau că nu îşi mai lasă copii la şcoală dacă transportul va fi asigurat în continuare de acelaşi operator.
La prânz, la sediul primăriei din Roma a avut loc o şedinţă la care au participat cei doi operatori de transport, directoarea şcolii, reprezentanţii primăriei şi Poliţiei Rutiere. Aceştia din urmă au solicitat celor doi operatori de transport toate documentele dar numai unul singur a putut prezenta actele.
„Pentru a evita acest conflict, împreună cu domnul primar şi unitatea beneficiară a acestor servicii, ne-am întrunit astăzi, împreună cu cei doi operatori, în vederea medierii acestui conflict. O societate nu a prezentat documentaţia legală cu privire la executarea acestor tipu