Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dorinţele se împlinesc: Cristian are un calculator

Publicat in Adevarul, joi 17 ianuarie 2013 ·

Graţie unor oameni cu dare de mână Cristian Socican din Alexăndreni, Edineţ, va putea să-şi facă noi prieteni pe internet. Băiatul suferă de o boală musculară care nu-i permite să stea pe picioare. Din această cauză el stă izolat între cei patru pereţi ai camerei.

În ajun de Sfântul Vasile, am bătut în poarta familiei Socican din satul Alexăndreni, raionul Edineţ. N-am venit cu mâna goală, ci cu daruri mult aşteptate pentru Cristian, un copil de 12 ani bolnav de miopatie musculară, despre care am scris în ultimul număr din anul trecut.

Maladia ce-iatrofiază treptat muşchii şi-i modifică scheletul îl ţine pe băiat mai mult imobilizat, de aceea visa demult la un computer pentru a-şi face prieteni în lumea virtuală. Când ne-a văzut intrând în casă cu un calculator nou-nouţ nu-i venea a crede. Minute în şir n-a scos niciun cuvânt, doar ochii îi străluceau şi abia de-şi putea ţine lacrimile. Mama sa, Silvia, n-a rezistat însă şi a plâns de bucurie: „Nimeni nu i-a făcut niciodată băiatului meu un astfel de cadou. Îl bucur cu o ciocolată, o hăinuţă, cu ce pot. Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă dea înzecit şi să vă ferească de suferinţe!“. Femeia lucrează la bucătăria grădiniţei din sat, pe un salariu de numai 800 de lei. Din puţinul pe care-l are, reuşeşte cu greu să-i cumpere lui Cristian medicamentele de care are nevoie şi să-l ducă la tratament, din trei în trei luni, la un centru de recuperare din Chişinău.

Cristian a urmărit vrăjit cum îi instalăm calculatorul, boxele, camera video. Când, în sfârşit, s-a văzut în faţa monitorului, a exclamat, cu toată seriozitatea: „Probabil, Moş Crăciun există, totuşi!“

Chiar dacă nu se poate deplasa până la şcoala din sat, Cristian învăţă acasă, cu ajutorul profesorilor care până la vacanţa de iarnă l-au vizitat regulat. „Cristi este un băiat cu aptitudini mari şi cu un vocabular bogat, deşi e în băt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°