Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revocarea Alinei Ghica din CSM, votată şi de judecătorii Curţii de Apel Braşov

Publicat in Gandul, joi 17 ianuarie 2013 ·

După colegii lor de la curţile de apel din Cluj, Craiova, Galaţi, Alba Iulia, Piteşti şi Oradea, judecătorii Curţii de Apel Braşov au votat şi ei, în adunarea generală desfăşurată joi, revocarea din CSM a Alinei Ghica, fosta preşedintă a forului suprem al magistraţilor. Potrivit comunicatului difuzat la finalul şedinţei, din cei 31 de judecători ai Curţii de Apel Braşov Curţii, 29 au votat pentru revocare, iar două voturi au fost declarate nule. Hotărârea va fi comunicată Curţii de Apel Cluj, cea care a declanşat procedura revocării din CSM a judecătoarei Alina Ghica. Pînă la ora actuală, în favoarea acestei revocări s-au pronunţat, cu majoritate zdrobitoare de voturi sau chiar în unanimitate, judecătorii tuturor celor şapte curţi de apel la care au avut loc adunările generale – Cluj, Alba Iulia, Braşov, Craiova, Galaţi, Piteşti şi Oradea. Astfel încât, pentru ca Alina Ghica să-şi piardă calitatea de membru al CSM mai este nevoie de votul unei singure curţi de apel din cele opt la care urmează să se desfăşoare adunările generale.

După colegii lor de la curţile de apel din Cluj, Craiova, Galaţi, Alba Iulia, Piteşti şi Oradea, judecătorii Curţii de Apel Braşov au votat şi ei, în adunarea generală desfăşurată joi, revocarea din CSM a Alinei Ghica, fosta preşedintă a forului suprem al magistraţilor. Potrivit comunicatului difuzat la finalul şedinţei, din cei 31 de judecători ai Curţii de Apel Braşov Curţii, 29 au votat pentru revocare, iar două voturi au fost declarate nule. Hotărârea va fi comunicată Curţii de Apel Cluj, cea care a declanşat procedura revocării din CSM a judecătoarei Alina Ghica. Pînă la ora actuală, în favoarea acestei revocări s-au pronunţat, cu majoritate zdrobitoare de voturi sau chiar în unanimitate, judecătorii tuturor celor şapte curţi de apel la care au avut loc adunările generale – Cluj, Alba Iulia, Braşov, Craiova, Galaţi, Piteşti

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO.Doliu în lumea muzicii Artistul american D’Angelo a murit la doar 51 de ani

Ziua Constanta acum 2 ore
Cunoscutul artist american D’Angelo, unul dintre cei mai influenți muzicieni de soul ai generației sale, a murit la vârsta de 51 de ani, potrivit informațiilor confirmate de surse apropiate familiei pentru TMZ, scrie Daily Mail. Câștigător a patru p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum o ora
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ciocniri între poliţie şi manifestanţii pro-palestinieni la Udine, unde se desfăşoară meciul Italia-Israel. Huiduieli în timpul intonării imnului naţional israelian

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Manifestanţii pro-palestinieni au ieşit marţi în stradă în oraşul Udine, din nordul Italiei, şi s-au confruntat cu poliţia înaintea meciului dintre Italia şi Israel de calificare la Cupa Mondială de

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 41 minute
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

CSO Voluntari, încă o victorie convingătoare în European North Basketball League » Care e programul ilfovenilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CSO Voluntari și-a continuat parcursul imaculat în European North Basketball League, competiție pe care a câștigat-o sezonul trecut, și s-a impus cu 92-72 în fața lui Alkar Sinj, o formație din Croația. CSO Voluntari a ajuns la un bilanț de 2-0 în g

„Guvernare fără PSD nu se poate”. Olguța pune presiune pe Bolojan: „Ne retragem din Coaliție dacă propunerile noastre nu trec”

Adevarul acum 2 ore
Vicepreşedintele PSD Lia Olguţa Vasilescu, primar al municipiului Craiova, a amenințat cu retragerea PSD de la guvernare dacă proiectele partidului nu vor fi acceptate la nivelul coaliției.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 5 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 1% estimările ce privesc avansul economiei româneşti în acest an

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit în scădere estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, până la 1%, de la 1,6% cât prognoza în luna aprilie şi 3,3% cât era avansul indi

FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna din Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
FCSB a pus în vânzare biletele pentru meciul cu Bologna, din etapa a treia a grupei Europa League. Partida se joacă pe Arena Națională joi, 23 octombrie, de la ora 19:45. Prețurile biletelor sunt următoarele: După meciul cu Bologna, FCSB va mai juca

Vremea

București
acum

12°
mar.

9°/16°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

mar.

5°/13°
mie.

2°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

9°/14°
mie.

12°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/13°
mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/16°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°