Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au continuat acțiunile de fluidizare a traficului și eliminarea ștrangulării circulației în zonele municipiului în care, din cauza parcărilor neregulamentare, s-au constatat astfel de probleme, precum și pentru asigurarea fluenței traficului mijloacelor de transport în comun, prin luarea măsurilor legale, conform OUG 195/2002 în cazul autovehiculelor aflate în raza indicatorului oprirea interzisă sau pe trecerile de pietoni. De asemenea, s-au aflat în atenție în continuare și locurile destinate persoanelor cu handicap, unde frecvent conducătorii auto parchează fără drept, riscând sancțiuni conform HCL 371/2007 modificată.
Numai în cursul zilei de ieri, polițiștii locali au aplicat 38 sancțiuni contravenționale și 31 de colante autoadezive, conducătorii auto ai autovehiculelor în cauză urmând a fi sancționați după identificarea lor, în cazul în care nu se prezintă pentru întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției. De asemenea, 12 autovehicule parcate neregulamentar, care încurcau circulația, au fost ridicate. Probleme legate de oprire, staționare și parcare au fost constatate pe străzi precum Calea Șagului, E. Ungureanu, S. Bărnuțiu, Paris, T. Grozăvescu, Gh. Lazăr, Gh. Dima, Socrate, Ofcea, V. Babeș, M. Eminescu, A. Pacha. Poliția Locală speră ca prin aceste acțiuni timișorenii să înțeleagă că este necesar să respecte legislația în vigoare și să parcheze numai acolo unde acest lucru este permis, cu atât mai mult cu cât în ultima perioadă cel puțin în zona centrală există parcări amenajate.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație au continuat acțiunile de fluidizare a traficului și eliminarea ștrangulării circulației în zonele municipiului în care, din cauza parcărilor neregulamentare, s-au constatat astfel de probleme, precum și pentru asigurarea fluenței traficului mijloac