Un om a înţeles că merită să fii considerat nebun pentru a ajunge să spui adevărul

Al patrulea Balon de Aur din colecţia Messi şi Olimpiada de la Londra abia încap în 2012. Însă cel mai plin de urmări eveniment sportiv al anului a fost prăbuşirea cultului din jurul fraudei lui Lance Armstrong. Iar eroul acestui an plin de medalii, idoli şi recorduri e un ziarist: David Walsh. Omul care a readus conştiinţa în sport. David Walsh a înţeles repede că triumfurile lui Armstrong sînt produsul combinat al dopajului, intereselor comerciale şi credulităţii. Au înţeles-o şi alţii, dar au tăcut, şi-au păstrat slujbele, şi-au plătit ratele la casă şi şi-au ţinut copiii la şcoli bune. Spre deosebire de ei, Walsh e ziarist.

Vreme de 13 ani, Walsh s-a bătut singur (sau însoţit de Damien Ressiot de la L’Equipe). A devenit o figură bizară, un obsedat sfătuit să se interneze. Dar Walsh a continuat şi după ce a pierdut sprijinul ziarului la care lucra. A publicat patru cărţi şi cîteva sute de articole, a făcut investigaţii de unul singur, a înghiţit insultele şi ameninţările gealaţilor (avocaţilor) lui Armstrong şi, mai ales, a crezut. A crezut că un civil care găseşte adevărul îl poate lăsa neatins în stradă, dar un ziarist nu are voie să facă aşa ceva. Într-o lume dispusă să închidă ochii pentru a visa mai departe la supermani care cîştigă Turul Franţei săptămînal, cu spatele, Walsh a refuzat fuga de realitate.

Într-adevăr, un ziarist, unul singur, e de ajuns pentru a salva sportul de propriile iluzii. Numai că asta cere cîteva lucruri grele ca o piatră de moară. Înainte de toate, o credinţă vecină cu foamea. Walsh a cîştigat-o la un meci de rugby. În 1973, Anglia a jucat în Irlanda. Walsh avea 14-15 ani şi era în tribună. Anglia a intrat în teren nesocotind ameninţările teroriştilor irlandezi. Lumea i-a aplaudat. 5 minute. 10 minute în şir. Walsh a ţinut minte to