Continuarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi reglementarea conflictului transnistrean sunt priorităţile guvernului de la Chişinău pentru anul 2013, a menţionat premierul Vlad Filat într-un discurs prezentat la Academia de Studii Economice din Moldova.
În luarea sa de cuvânt, prim-ministrul a menţionat că anul 2013 este un an de răscruce, în care urmează să fie asigurată continuitatea progreselor înregistrate de Guvern în ultimii trei ani, prin întreprinderea unor paşi eficienţi şi ireversibili pentru consolidarea cursului european al Republicii Moldova.
Nu ne va fi uşor
Totodată, Premierul a recunoscut că procesul de edificare a unui stat modern, european şi democratic nu va fi uşor, iar provocările cele mai mari ţin de responsabilitatea clasei politice actuale, atît a celei de la guvernare, cât şi a celei din opoziţie.
”În 2013 toţi vor trebui să renunţe la egoismul politic şi la interesele înguste de partid, pentru a lucra cu toţii împreună pentru viitorul acestei ţări. Totuşi, sînt optimist, fiindcă astăzi avem o societate din ce în ce mai activă, mai critică şi mai deschisă şi pentru că avem mulţi concetăţeni, care cu munca şi hărnicia lor asiduă au reuşit în viaţă. Sînt optimist pentru că cred în viitorul nostru comun”, a spus şeful Executivului.
Prim-ministrul a subliniat că, pentru ca cetăţenii ţării să aibă un viitor sigur, statul trebuie să asigure câteva lucruri fundamentale, şi anume, în primul rînd, nişte instituţii democratice şi eficiente, supremaţia legii şi lupta cu corupţia; un mediu de afaceri atractiv; un sistem educaţional adecvat, cu şcoli şi universităţi care pregătesc copiii pentru o viaţă profesională de succes.
”Miza fundamentală pentru noi ca societate este să construim o ţară din care cetăţenii noştri nu vor să plece. Iar cei care au plecat - să revină pentru că le putem oferi loc