Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflictul din Mali ia o nouă turnură, cu o masivă luare de ostatici în Algeria

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 17 ianuarie 2013 ·

Criza din Mali a luat miercuri o nouă dimensiune internaţională, cu o masivă luare de ostatici la un complex gazifer din estul Algeriei, acţiune organizată ca represalii la intervenţia aeriană şi terestră a militarilor francezi împotriva bastioanelor islamiste din Mali, relatează joi AFP.

'Pentru noi, prioritatea este viaţa ostaticilor şi salvarea cât mai curând posibil a cetăţenilor japonezi în strânsă colaborare cu autorităţile ţărilor implicate', a declarat joi, la Tokyo, secretarul general al guvernului nipon, Yoshihide Suga.

Potrivit presei nipone, cel puţin trei japonezi s-ar număra printre cei 41 de străini capturaţi la site-ul Tigantourine, la 40 de km de In Aménas, nu departe de frontiera libiană, de către membri ai reţelei Al-Qaida.

Un britanic şi un algerian au fost ucişi şi şase persoane au fost rănite, potrivit autorităţilor algeriene. Au fost luaţi ostatici occidentali şi 150 de angajaţi algerieni de la grupul francez CSI Catering sunt de asemenea reţinuţi la site-ul gazifer administrat de grupul britanic BP, norvegian Statoil şi algerian Sonatrach.

Atacul a fost revendicat de un grup armat islamist, 'Semnatari cu sânge', ca reacţie la 'cruciada condusă de forţele franceze în Mali', potrivit unui comunicat publicat pe site-ul privat mauritan Alakhbar.

Acesta este numele pe care algerianul Mokhtar Belmokhtar, numit şi 'orbul', unul dintre liderii importanţi ai Al-Qaida în Maghrebul Islamic (AQMI), recent destituit, l-a dat unităţii sale de luptă (katiba).

'Facem cunoscut că ostaticii sunt peste 40 de cruciaţi, dintre care şapte americani şi doi britanici, printre alte naţionalităţi', afirmă organizaţia, a cărei primă condiţie este 'oprirea agresiunii din Mali'.

Ministrul britanic de externe, William Hague, a confirmat joi moartea unui britanic. Este 'o crimă cu

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum o ora
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 27 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 5 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°