Circulă sub formă de legendă reacţia unui demnitar din vremurile comuniste, care, condus la Filarmonica din Iaşi, parcă, s-a arătat profund nemulţumit de existenţa a prea mulţi violonişti în orchestră şi a recomandat economii într-o variantă foarte simplă: să rămână jumătate din ei şi să cânte mai tare! Proaspătul anunţ făcut de noul ministru al Culturii, conform căruia bugetul alocat îi va ajunge de trei perechi de izmene pe călător confirmă ceea ce un jandarm oarecare zbiera cu mândrie profesională fix acum un an: La dubă cu site-ul de cultură!
Râgâitorii de bere la PET vor putea fi destul de multumiţi de situaţie, căci ajutoarele sociale din care îşi radiază datoriile de pe caietul băcăniei din colţ, furnizoare credincioasă a lichidului rece şi cu spume la gură, vor veni întocmai şi la timp. Dacă Piţi şi băieţii de la Naţională o vor băga bine în aţe, nevestele râgâitorilor vor scăpa neplesnite peste bot şi, ca atare, se vor putea declara şi ele mulţumite de alocările bugetare ale onorabilului Guvern USL.
Desigur, nu mă aşteptam ca peste ministrul Barbu să se răstoarne basculanta cu euro, dar receptarea ştirii conform căreia nici măcar proiectele în curs nu vor mai putea fi finanţate normal, ci doar târâite pe bază de firimituri, mă face să-mi reevaluez atitudinea şi faţă de resonsabilii locali. La o adică, de ce aş mai da cu toroipanul în primarul Mazăre sau căpitanul de judeţ Constantinescu din moment ce însuşi providenţialul Guvern dă cu tifla Culturii. Festivalul George Enescu? Un moft. Muzeul Ţăranului Român? O nostalgie. Programul Naţional de Restaurare? O fiţă. O avea dreptate şi administraţia constănţeană: cultura de club, neicuşorilor, cu iepuraşi purtând o aţă-n dos, dudui cu sutiene revărsând bogăţie şi bumţi-bumţi cât cuprinde…
Sigur, repet ca un mare dobitoc naiv că o Lege inteligentă a sponsorizării inspirată de model
