TIMIȘOARA. Este tot mai puțin praf în oraș, susțin autoritățile locale. Dacă în anii trecuți, Timișoara era pe punctul de a fi amendată de către Comisia Europeană pentru depășirea nivelului de praf din atmosferă, lucrurile stau bine acum.
Din punct de vedere al poluanţilor, în 2012 s-a realizat o îmbunătăţire a calităţii aerului faţă de anul 2011. Numărul depăşirilor a fost mai mic. Am înregistrat şi bucuria de a nu avea o depăşire de valoare limită nici la media anuală. În afară de PM10 nu avem alte probleme pentru aglomerarea Timişoara pentru nici un alt poluant, a precizat Marin Doina, şef serviciu Agenţia de Mediu Timişoara, care a participat la întrunirea Comisiei de Monitorizare a Calităţii Aerului de la nivelul Instituţiei Prefectului Timiş.
Membrii comisiei vor merge şi în localităţile din jurul Timişoarei pentru a vedea dacă se respectă măsurile necesare pentru ca aerul să fie unul nepoluat.
Marian Eperieş, comisar-şef la Garda de Mediu Timiş, a precizat că vor fi extinse controalele și în localităţile periurbane.
Să vină primarii localităţilor să spună ce au făcut, ce trebuie făcut în localităţile lor pentru a respecta calitatea aerului. Să luăm pe rând 4-5 din acest măsuri şi să-i chemăm pe primari. O să facem adrese, să facem demersuri pe lângă consiliul judeţean să sprijine localităţile respective. Să facem informări, pliante, în ceea ce priveşte prejudiciile pe care le aduce incendierea miriştilor, a spus subprefectul de Timiş, Liliana Oneţ.
TIMIȘOARA. Este tot mai puțin praf în oraș, susțin autoritățile locale. Dacă în anii trecuți, Timișoara era pe punctul de a fi amendată de către Comisia Europeană pentru depășirea nivelului de praf din atmosferă, lucrurile stau bine acum.
Din punct de vedere al poluanţilor, în 2012 s-a realizat o îmbunătăţire a calităţii aerului faţă de anul 2011. Numărul depăşirilor a fost mai mic