Primii paşi pe drumul vindecării. Tratamentul pe lună îl costă adeseori şi 24 de milioane de lei vechi
Petrişor s-a născut acum 2 ani şi jumătate. Pentru părinţi a fost ca o binecuvântare. Ca un dar ceresc, care le-a adus lumină în viaţă. Încă de la primele lui scâncete, medicii din Slatina, locul de baştină al familiei Şerban, au observat la băieţel un soi de paloare care îi îngrijora. Au spus iniţial că ar fi icter. Lunile treceau şi pielea copilului parcă mai portocalie devenea. Neputincioşi, doctorii i-au recomandat mamei să meargă cu cel mic la Spitalul Marie-Curie din Bucureşti. Alte patru luni de stat în spital. Investigaţii peste investigaţii. Doctorii se cufundau şi mai mult în diagnostice, care mai de care mai dure. Nimic sigur. Nimic confirmat. ”O mămică care stătea în acelaşi salon cu soţia mea ne-a sugerat să mergem la Spitalul Fundeni pentru nişte analize mai amănunţite. D-abia atunci, specialiştii de acolo ne-au spus de atrezia de căi biliare pe care copilul nostru o avusese încă de la naştere, dar care, netratată, se transformase în ciroză hepatică”, povesteşte tatăl copilului, Florin Şerban.
Zi de zi, un an întreg, mama a stat la căpătâiul fiului ei, în spital. Un an de zile, medicii i-au spus că o să beneficieze de un transplant de ficat. Nu s-a putut. Listele, pline cu astfel de cereri, puneau bolovani pe inimile celor doi părinţi. Încotro să o ia? Lipsa banilor şi a relaţiilor îi ţineau de cele mai multe ori pe loc. Adesea, se mulţumeau atunci când copilul nu mai vomita şi dădea semne că se simte mai bine. O stare aparentă. În realitate, ficatul băiatului putrezea cu fiece secundă scursă. Trecuse aproape un an şi jumătate de când copilul venise pe lume, iar starea lui era din ce în ce mai rea. Pielea portocalie, burta umflată, gata să explodeze, ochii injectaţi. Iar tot ce mânca, vomita. Atunci când nu se mai aşteptau că o să apar