Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMÂN RĂPIT de terorişti în Algeria. UPDATE: Operaţiunea armatei împotriva teroriştilor a luat sfârşit. Nicio veste despre românul răpit

Publicat in Gandul, joi 17 ianuarie 2013 ·

Un român se află printre angajaţii unei platforme de extracţie a gazelor din Algeria, care au fost luaţi ostatici de un grup jihadist afiliat Al Qaeda. Atacul vine ca urmare a ofensivei franceze din Mali, care are ca ţintă grupările rebele de islamişti radicali. La Bucureşti s-a constituit o celulă de criză, iar preşedintele Traian Băsescu a fost informat despre situaţie încă de ieri. Atacul a avut loc ieri seară, platforma aflându-se în apropierea graniţei cu Libia, în localitatea In Amenas.

Un atac aerian al armatei algeriene a ucis mai mulţi ostatici şi terorişti. În prezent, cetăţeanul român nu se mai află pe lista ostaticilor, anunţată de un purtător de cuvânt al grupării jihadiste. Astfel, se poate presupune că românul a reuşit să evadeze sau se numără printre cei ucişi în raidul armatei.

UPDATE 23.40 Un bilanţ neoficial al victimelor, oferit agenţiei Reuters de o sursă din forţele de securitate algeriene, arată că în atacul de la In Amenas au murit 30 de ostatici, dintre care 7 străini, printre care doi japonezi, doi englezi şi un francez. De partea cealaltă, 11 terorişti ar fi fost ucişi, printre care trei egipteni, doi algerieni, doi tunisieni, doi libieni, un francez şi un malian.

Autorităţile algeriene nu au dat încă publicităţii un bilanţ oficial al victimelor.

Printre teroriştii morţi se numără şi liderul comandoului care a atacat platforma - Abu al-Baraa, conform agenţiei de presă din Mauritania, care s-a aflat în contact direct cu teroriştii, în timpul evenimentelor de astăzi.

UPDATE 22.30 Un oficial algerian a declarat pentru agenţia naţională de ştiri că operaţiunea militară împotriva teroriştilor a luat sfârşit.

Un martor care s-a aflat pe platformă în timpul atacului terorist a povestit pentru Le Monde cum s-a petrecut atacul. Miercuri, teroriştii au atacat un vehicul care transporta angajaţi ai platformei

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPORTAJ. Cum au trăit Elena Lasconi și echipa sa noaptea care a dus-o pe candidata USR în turul doi al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 29 minute
Elena Lasconi a produs a doua mare surpriză a alegerilor, recuperând, noaptea trecută, o diferență de aproape 500.000 de voturi care o separau, înainte de miezul nopții, de locul 2 și de candidatul PSD Marcel Ciolacu. La sediul de campanie al USR, o

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 2 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum 47 minute
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu

Mediafax acum 55 minute
Am stat o dată de vorba cu dl. Georgescu, patru ore. Era o criză guvernamentală, sau una inventată cum îi plăcea domnului Băsescu. Şi toată lumea zicea că Georgescu îl va înlocui pe Boc. Că voia el să se bage în seamă, că alţii voiau să se bage în s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Lasconi, pe primul loc în Câmpulung Muscel, unde este primar, dar cu mai puţine voturi decât cele cu care a fost aleasă edil

News.ro acum 28 minute
Candidata USR Elena Lasconi a câştigat alegerile în Municipiul Câmpulung, acolo unde este primar la al doilea mandat, cu 35.97% din voturi, respectiv 4.708 voturi. Ea este urmată de Marcel Ciolacu (20,56%), Călin Georgescu (15,64%), George Simion (1

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 3 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 8 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum o ora
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

REZULTATE REFERENDUM București. Peste 60% voturi „Da” la toate întrebările adresate, anunță AEP

HotNews acum o ora
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări adresate, potrivit rezultatelor provizorii, publicate în timp r

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°