Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ortu’ popii, neindexat!

Publicat in Monitorul de Vaslui, joi 17 ianuarie 2013 ·

Întârzierea adoptãrii bugetului pe 2013 loveste direct în rudele persoanelor decedate în aceste sãptãmâni. Cum ajutorul de deces se stabileste prin legea bugetului de asigurãri sociale, de regulã, în fiecare an, de la 1 ianuarie cuantumul dreptului creste. Anul trecut, indemnizatia a fost majoratã cu 100 de lei fatã de 2011. În primele sapte zile din acest an, Casa de Pensii Vaslui a achitat deja peste 200 de ajutoare.

În prima sãptãmânã din acest an, Casa Judeteanã de Pensii (CJP) Vaslui a achitat deja 212 ajutoare de deces. Cum proiectul de buget pe anul 2013 nu a fost adoptat, valoarea sprijinului financiar este identicã cu cea din anul trecut. Astfel, pentru asigurati si pensionari, ajutorul este de 2.117 lei, iar pentru membrii de familie a asiguratului sau pensionarului sprijinul finaciar are un cuantum de 1.059 lei. În conditiile în care ajutoarul de deces se stabileste efectiv prin Legea bugetului de asigurãri sociale de stat, dupã votarea bugetului, prestatia va creste corespunzãtor cu noua valoare a salariului mediu brut pe economie. De regulã, în fiecare an, acest drept de asigurare socialã creste în functie de acest raport cu salariul mediu. Spre exemplu, dacã în 2011 ajutoarul de deces a fost în valoare de 2.022 lei, din 1 ianuarie 2012, acesta a crescut de la 2.117 lei. La nivelul judetului Vaslui, în anul trecut, au fost acordate 4.553 ajutoare de deces, în valoare de 9,5 milioane de lei. În anul 2011, au fost acordate 4.417 ajutoare de deces, în sumã totalã de 8,8 milioane de lei. Conform datelor CJP Vaslui, în anul 2010 au fost plãtite 4.862 ajutoare, în 2009 – 4.334 ajutoare, iar în 2008 – 4.223 ajutoare.

Fara facturi, zero ajutor

În ultimii ani, sistemul de acordare al ajutorului a rãmas la fel de complicat. Pentru a trece pe tãrâmul celor drepti, orice contribuabil onest trebuie sã-si umple buzunarele cu tot felul de facturi.

Articolul in Monitorul de Vaslui >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou incident șocant într-o școală din România. Un elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg de clasă

Ziare.com acum 55 minute
Un elev de 14 ani a ajuns la spital joi, 9 ianuarie, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. ”La data de 9 ianuarie 2025, poliţişti din cadrul Poliţiei

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Ploi în Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi ninsori la deal şi la munte, de vineri/ Temperaturile scad semnificativ/ Cod galben de vânt puternic şi viscol, în mai multe zone ale ţării

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă ploi, începând de vineri dimineaţă, în zona joasă din Banat, Crişana şi Moldova, precipitaţii mixte în Maramureş şi Transilvania şi predominant ninsoare în zonele de deal şi munte, în timp ce temperaturile vor scădea semnificativ

Companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România au fost amendate de Consiliul Concurenţei cu 43,7 milioane euro pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilor

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a sancţionat companiile Holcim Romania, Romcim şi Heidelberg Materials România cu amenzi în valoare totală de 217,9 milioane lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a preţurilo

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV a produs zeci de mii de răceli în România în fiecare iarnă: „Nu este o noutate, nu a venit din China”

HotNews acum 2 ore
Virusul metapneumovirus uman (HMPV) nu reprezintă o noutate, întrucât a fost identificat pentru prima oară în 2001, iar în România, în fiecare an, se înregistrează zeci de mii de cazuri de răceli cauzate de acest virus, a declarat joi ministrul Sănă

Un celebru propagandist al lui Putin, în moarte clinică. Ce a mărturisit soția sa, redactor șef al Russia Today

Adevarul acum o ora
Regizorul de film rus Tigran Keosayan, cunoscut ca un fidel propagandist al lui Putin, este în moarte clinică. Anunțul a fost făcut de soția sa, redactorul șef al Russia Today, Margarita Simonyan.

Miniștrii Mediului și Energiei au sesizat DIICOT privind apariția unor știri false care spuneau că România va dărâma barajele de pe râuri

HotNews acum o ora
Cei doi miniștri semnalează că unele persoane au diseminat în mod intenționat informații false, prin canale de presă online și rețele sociale, referitoare la presupusa demolare a barajelor din România. Astfel de acțiuni afectează securitatea naționa

Administratori, barmani și ospătari din Centrul Vechi al Capitalei, trimiși în judecată după ce au jefuit turiști străini. La cât se ridică prejudiciul

Ziare.com acum 2 ore
Şaisprezece oameni, administratori ai unor cluburi sau baruri din Centrul Vechi al Capitalei şi angajaţi ai acestora - barmani, ospătari, angajate hostess -, au fost trimise în judecată în dosarul fraudelor ale căror victime erau turişti străini. An

Trei producători de ciment, amendați cu 43,7 milioane de euro pentru că s-au înțeles asupra prețurilor. Chirițoiu: Prețurile au crescut față de țările vecine

HotNews acum 2 ore
Holcim Romania, Romcim și Heidelberg Materials România au fost amendate cu peste 217,9 milioane de lei (aproximativ 43,7 milioane euro) pentru coordonarea politicilor de stabilire a prețurilor, a anunțat joi Consiliul Concurenței. Cei trei producăto

Mihai Tudose despre candidatura lui Crin Antonescu: am stabilit foarte clar să avem candidat comun

Mediafax acum o ora
Mihai Tudose, unul dintre liderii PSD, a confirmat joi că partidele din cadrul coaliţiei de guvernare vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale. Tudose a mai spus că nu sunt disensiuni în PSD pe această temă. Candidatul va fi aprobat înt

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/16°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/5°
dum.

1°/3°
Iasi
acum

13°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

17°
joi

9°/17°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/2°
Timisoara
acum

15°
joi

7°/15°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°