Reloaded, ar spune englezul. Tot ăia, ar spune românul. La vremuri noi, tot noi, adică ei, face haz de necaz hâtrul mioritic.

În 2010 îl spurcam pe Boc și așteptam vremurile din 2012 când să-i facem plata pentru inovațiile pe care ni le vâra pe gât sub formă de bunătăți ale gândirii de dreapta. Vă ofer un editorial pe care îl scriam în vara lui 2010. Dacă vi se pare ceva fundamental schimbat, anunțați-mă.

Cetăţeanul de partid are idealuri înalte. Cetăţeanul de partid nu se împiedică în calcule meschine legate de cât va costa căldura la iarnă, de preţul castraveţilor din piaţă, de facturile la gaz şi curent. El nu ştie cum se strânge cureaua pentru pantofii lu’ ăla micu’, nu se bucură că-i vine şi anul ăsta jacheta veche de acum patru ani.

Cetăţeanul de partid priveşte încrezător în viitor, fiindcă locul lui de muncă e protejat de partid, postul călduţ e asigurat, fie vreme bună sau de opoziţie. Undeva, cetăţeanul de partid este mângâiat pe cap şi recompensat fiindcă nu se amestecă în vânzoleala gloatei disperate.

Cetăţeanul de partid dă sfaturi şomerilor cum să-şi facă firme şi să reuşească în viaţă, însă nu începe o afacere decât dacă are de tras un tun, promovează valorile, dar candidează de unul singur pe postul pus deoparte de algoritmul politic. E dreptul lui de cetăţean de partid. Pentru restul există competiţie, restul trebuie să-şi arate valoarea, să dea măsura calităţilor personale, doar aşa e în democraţie.

Cetăţeanul de partid gândeşte pragmatic, privind cu milă înspre cetăţeanul din stradă, care urlă de foame, de frica pierderii locului de muncă, de disperare că-şi pierde casa fiindcă nu mai are bani de plătit ratele. Cetăţeanul de partid e transparent. N-are conţinut, ia culoarea partidului necesar. Se culcă îndoctrinat pe partea stângă şi se trezeşte convins pe partea dreaptă. Noaptea e un sfetnic bun pentru el, în timp ce