Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş va putea finanţa în acest an un număr de 2552 de paturi în spitalele din judeţul Maramureș. Asta înseamnă o reducere faţă de 2012 cu 79 de paturi.
Partea grea abia acum vine, autorităţile fiind nevoite a găsi cea mai bună soluţie şi a tăia aceste paturi în mod echilibrat.
„În acest an, în anul 2013 numărul de paturi pe care le vom contracta cu unităţile sanitare va scădea în judeţul Maramureş cu 79. Anul trecut numărul de paturi contractate a fost de 2631 paturi, iar în acest an vom avea doar 2552 de paturi, deci cu 79 mai puţin. Trebuie să vedem de unde vom reduce aceste paturi”, a declarat directorul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, Alexandru Bondrea.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Maramureş, dr. Rareş Pop a ţinut să arate că pentru a evita orice discuţii inutile, cel mai bine ar fi ca la Prefectura Maramureş să aibă loc o întâlnire pe această temă, la care să fie invitaţi inclusiv managerii de spitale.
„Ar trebui să avem o întâlnire la care să invităm inclusiv managerii de spitale. Să se facă totul de aşa manieră încât să nu existe niciun fel de interpretare, să fie totul transparent. Şi anul trecut u existat discuţii, că de la un spital s-au tăiat mai mult, la alţii mai puţin... Tocmai de aceea eu propun această întâlnire”, a explicat directorul DSP MM, dr. Rareş Pop.
Vom reveni cu amănunte.