Nu-i vedeţi pe aceşti „vânători de selecţie“ cu câtă neruşinare ies în faţă şi ne mint din ochi, ne spun poveşti despre „principii şi valori“, se acoperă cu prezumţia nevinovăţiei, ne bagă pe gât regulile lor idioate care pun mai presus de lege şi interese naţionale indicaţiile şefului de partid şi înţelegerile dubioase parafate în bază de algoritm politic?

Când scriam, săptămâna trecută, textul „Greaţa“ nici nu-mi puteam imagina că atâţia oameni aveau aceeaşi stare de profund dezgust care mă copleşise, făcându-mă să răbufnesc în paginile ziarului într-un limbaj la limita decenţei. N-a fost un editorial, ci un strigăt de disperare, revoltă, ură, un fel de a spune: gata, nu mai suport!

Unii cititori mi-au reproşat că ziarul nu e veceu, alţii mi-au dat în obraz că aş fi luat o poziţie comodă: îmi exprim sila fără a face nimic ce ar îndrepta lucrurile. Majoritatea însă s-au regăsit în acel text. Niciodată n-am mai adunat o mie de „like“-uri la un articol în câteva zile! Dar „recordul“ nu m-a bucurat, ci m-a speriat. Mi-am dat seama că există cel puţin o mie de oameni care simt la fel ca mine, cărora le-a ajuns cuţitul la os, le vine să dea de toţi pereţii cu toată clasa noastră politică şi care sunt gata să fugă de aici fără să se uite în urmă, doar să scape de mocirla care îi înghite încet-încet. Un coleg a lansat chiar ideea să facem un flashmob: să vomităm colectiv şi să ne cărăm din ţara asta…

Mi-am zis: stop! Dar de ce să plecăm noi?! Iubitorii de mistreţi, cu apucături porceşti şi cu obrazul ca şoricul, asta şi aşteaptă – să se ducă toţi cei care gândesc liber, cărora nu le e în cot de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, care încă nu şi-au pierdut ultimul dram de speranţă şi conştiinţa cetăţenească şi nu acceptă să se transforme într-o turmă de oi mute!

Nu-i vedeţi pe aceşti „vânători de selecţie“ cu câtă neruşinare ies în fa