Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de căsătorii şi sute de vizite intime anul trecut la închisoarea Ploieşti

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 ianuarie 2013 ·

În Penitenciarul Ploieşti, anul trecut, 29 de deţinuţi s-au căsătorit, au avut loc 626 de vizite intime şi câteva zeci de încarceraţi au învăţat să scrie în închisoare. Sursa: ADI PÎCLIŞAN

Un număr de 29 de deţinuţi s-au căsătorit, anul trecut, în incita Penitenciarului Ploieşti, iar conducerea închisorii a acordat celor aflaţi după gratii 626 vizite intime, se arată în raportul de activitate pe anul 2012 al penitenciarului. Cele 29 de ceremonii au avut loc în penitenciar, unde s-a deplasat ofiţerul stării civile. Imediat după încheierea ceremoniei, soţia deţinutului are dreptul de a sta cu acesta 48 de ore.

Sex o dată pe trimestru, pe propria răspundere

Deţinuţii au dreptul de a primi vizite intime, fie că sunt căsătoriţi, fie că sunt necăsătoriţi, în cel de-al doilea caz concubina trebuind să prezinte la penitenciar o declaraţie pe propria răspundere, dată în faţa unui notar, conform căreia are o relaţie cu deţinutul. Vizita intimă este permisă o dată pe trimestru, timp de două ore, acelor deţinuţi care au un comportament adecvat, nu au abateri disciplinare sau muncesc.

Sute de telefoane confiscate

Potrivit bilanţului Penitenciarului Ploieşti, în urma controalelor au fost descoperite 543 telefoane mobile, 247 cartele SIM, 181 încărcătoare, precum şi alte obiecte interzise precum bare metalice sau din material lemnos, cuţite improvizate, gantere, haltere improvizate, fierbătoare improvizate, carduri de memorie, dispozitive de tip hands-free şi alcool. În anul şcolar 2011 - 2012, un număr de 49 de deţinuţi din penitenciarul de la Ploieşti au urmat cursurile ciclului primar, 23 au mers la cursuri de alfabetizare şi 34 au participat la cursuri de calificare.

Venituri din muncă

În anul 2012, Penitenciarul Ploieşti a obţinut, din utilizarea forţei de muncă a deţinuţilor, venituri extrabugetare în cuantum de 671.316 de lei. Aceşti ban

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 2 ore
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 15 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 28 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum o ora
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 2 ore
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°