Marca Dacia şi gama entry din care face parte Logan trebuie să se menţină competitivă şi să-şi păstreze avansul de aproape zece ani din faţa concurenţei, afirmă Carlos Tavares, directorul operaţional al Renault, care susţine că VW sau PSA Peugeot Citroën abia anul trecut au lansat modele care ar putea concura cu cele de la Mioveni.
"Maşinile noastre trebuie să păstreze un preţ competitiv, un concept bun, o producţie bună şi un lanţ de distribuţie bun. Noi deja avem o expertiză de aproape zece ani în plus faţă de concurenţă, dar nu trebuie să devenim aroganţi, trebuie să fim convinşi că cei de la concurenţă vor încerca să recupereze", a spus Tavares.
El a subliniat că mulţi constructori din industria auto au privit cu dispreţ conceptul low-cost atunci când l-am lansat prin echiparea unei maşini doar cu strictul necesar pentru clienţi. "Aşa am ajuns ca în 2012 să vindem aproape un milion de astfel de automobile pe măsură ce am dezvoltat gama. Acum, constructori precum VW au anunţat deja că lucrează la automobile low-cost, iar PSA deja au lansat astfel de modele, încercând să recupereze."
În ceea ce priveşte gama Dacia, care în prezent include şase modele, s-ar putea extinde cu până la trei alte noi modele în următorii ani. "Considerăm că reînnoirea gamei trebuie făcută pe etape şi numărul optim este de opt-nouă modele pentru ca în orice moment să avem fonduri necesare pentru a susţine gama şi de a nu cădea în capcana «launch and leave» - când sunt lansate noi modele, dar care nu sunt suficient de bine promovate", a spus executivul Renault.
Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro
Marca Dacia şi gama entry din care face parte Logan trebuie să se menţină competitivă şi să-şi păstreze avansul de aproape zece ani din faţa concurenţei, afirmă Carlos Tavares, directorul operaţional al Renault, care susţine că VW sau PSA Pe