Românii şi bulgarii care vor să lucreze în Ţara Cantoanelor mai au de aşteptat. În 2016 vom putea circula liber, dar numărul permiselor de muncă va fi limitat până în 2019 Sursa: Reuters
Odată cu aderarea României şi Bulgarieie la UE, Elveţia a negociat cu Uniunea un acord de extindere privind libera circulaţie a persoanelor şi asupra celor două state.
Potrivit acestuia, libera circulaţie va fi introdusă gradual pentru cetăţenii celor două ţări. Aceasta înseamnă o perioadă de tranziţie cuprinsă între 7 şi 10 ani în care libera circulaţie se va îmbina cu limitarea numărului de permise de şedere.
Numărul acestora din urmă ar urma să crească în funcţie de evoluţia pieţei muncii. Prin urmare, până în 2019 dreptul la angajare va fi limitat, prioritate având cetăţenii elveţieni.
Aceasta înseamnă că un angajator elveţian poate angaja un lucrător român sau bulgar numai dacă dovedeşte că pentru locul de munca respectiv nu a găsit un cetăţean elveţian sau din celelalte state membre care au aderat anterior la UE.
Angajatorul care doreşte sa angajeze un lucrător român sau bulgar este obligat să justifice autorităţilor motivul pentru care respectivul loc de muncă nu poate fi ocupat de un lucrător elveţian sau din celelalte state UE.
Angajatorul va trebui să justifice în faţa autorităţilor de ce vrea să-l angajeze pe român sau pe bulgar. Condiţiile de muncă vor fi şi ele controlate în şa afel încât salariile practicate să nu fie unele inferioare celor existente pe piaţa muncii.
Oficiul de muncă al cantonului va controla nivelul salariului şi condiţiile de muncă astfel încât să prevină angajarea de lucrători români sau bulgari pentru salarii mai mici sau condiţii de lucru inferioare celor prevăzute de normele elveţiene.
În Elveţia desfăşurarea unei activităţi lucrative în absenţa unui contract de muncă (aşa-numita „