Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciul de permise şi-a prelungit programul datorită valului de cereri, dinaintea schimbării legislaţiei

Publicat in Glasul Aradului, joi 17 ianuarie 2013 ·

Pe ultima sută de metri, înainte de punerea în aplicare a noii legislaţii rutiere, Serviciul de permise îşi menţine prelungit programul cu publicul. Pentru a scăpa de analize medicale, sute de şoferi s-au înghesuit să-şi schimbe permisele de conducere.

Şoferii arădeni s-au prezentat la ghişeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor, pe fondul anunţatei modificări a Codului Rutier. La ghişee s-au prezentat zilnic de la începutul anului de două ori mai multe persoane decât până să fie anunţată modificarea legislaţiei.

Programul cu publicul al Servi­ciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, pe partea de permise de conducere, a fost prelungit până la ora 18 şi în primele două zile ale acestei săptămâni. În acelaşi regim de program prelungit s-a lucrat şi ieri şi se va lucra şi astăzi, urmând ca mâine, 18 ianuarie, programul cu publicul al întregului serviciu să fie încheiat la ora 16.00. Şi asta pentru că, odată cu schimbarea le­gislaţiei se schimbă şi programul informatic.

„Vineri, după închiderea ghi­şeelor, va începe activitatea de modificare a programului de ope­rare pe calculator, acesta urmând să fie adaptat noii legislaţii care va intra în vigoare sâmbătă, pe data de 19 ianuarie. Chiar dacă ziua de 19 ianuarie va fi conside­rată zi lucrătoare, activitatea cu publicul a Serviciului va fi închisă deoarece se vor face teste cu noul tip de program informatic. Înce­pând de luni se va lucra în baza noii legislaţii”, a susţinut prefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac.

Cererile de preschimbare a permiselor de conducere sunt preluate zilnic la două ghişee, acesta fiind numărul maxim de staţii de operare admis de centrala de la Bucureşti.

Pe ultima sută de metri, înainte de punerea în aplicare a noii legislaţii rutiere, Serviciul de permise îşi menţine

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 4 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 32 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 23 minute
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°