O importantă companie străină îşi va deschide în acest an afaceri în Republica Moldova, a anunţat astăzi premierul Vlad Filat în cadrul unui discurs ţinut în faţa studenţilor de la ASEM
„În acest an vor fi implementate mai multe proiecte pe care le-am discutat pe parcursul timpului. În februarie, vom face un anunţ despre venirea unui important investitor în Republica Moldova. Nu pot să vă ofer alte detalii", a declarat premierul.
Filat a accentuat că, dincolo de speculaţii, Republica Moldova continuă să fie o destinaţie atractivă pentru investiţii.
„Atragerea investiţiilor, din păcate, este un domeniu care încearcă să fie foarte politizat. În 2013 vom avea o activitate complexă: urmează să oferim cadrul juridic adecvat, o politică fiscală stabilă şi clară, dar şi relaţii politice bune cu ţările de origine a investiţiilor”, a mai spus Filat. Potrivit unor surse din cadrul Guvernului investitorul despre care a vorbit premierul cel mai probabil că este compania franceză Folan, care deja de un an de zile duce negocieri cu autorităţile de la Chişinău privind realocarea în Republica Moldova a unor unităţi de producţie din China.
”Société Folan” este o companie franceză specializată în producerea echipamentelor şi reţelelor de comunicaţie. Anterior despre posibila intrare pe piaţa moldovenească a acestui gigant a anunţat Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO).