Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O temă mică? Mali

Publicat in Contributors.ro, joi 17 ianuarie 2013 ·

De regulă, se spune că temele politice din afara spaţiului euro-atlantic nu au impact public la noi şi nu intră în atenţia cititorilor, nici măcar a celor relativ familiarizaţi cu agenda internaţională, oricum puţini. Prea departe, prea vag, prea diferit cultural de realităţile „lumii noastre” (inteligibile, să zicem aşa), prea străin de interesele şi grijile noastre zilnice…Nici argumentele deja consacrate ale globalizării, ale riscului extinderii unui fenomen local sau regional ori ale consecinţelor apropiate ale unei teme aparent îndepărtate nu suscită interesul oamenilor de a fi preocupaţi, de pildă, de ceva care se întâmplă în Africa sau în America de Sud. Firesc, veţi spune, nici cei de acolo nu citesc despre noi. Dar asta nu înseamnă că lucrurile despre care nu ştim nu există sau nu pot fi importante. Să încercăm.

Mali. Mali who? La sud de Algeria, est de Senegal şi nord de Coasta de Fildeş, aşadar în centrul regiunii de interes post-colonial al Franţei (cum care?, colega noastră de Uniune şi de Alianţă, „partenerul nostru strategic”) se întâmplă ceva semnificativ. Venind dinspre nordul ţării spre sudul controlat încă de trupele guvernamentale, o insurgenţă „jihadistă” înaintează şi ocupă teren, la propriu şi la figurat, pe baza unui mesaj islamist de genul celor deja cunoscute din alte ţări ale Orientului Mijlociu şi Nordului Africii. Rebelii ar fi în total 10.000-12.000, din care se pare că există un grup de 3000-4000 de luptători relativ antrenaţi. Preşedinţia franceză a anunţat oficial desfăşurarea a 2500 de militari şi declanşarea unei intervenţii aeriene şi terestre prompte, menite să blocheze insurgenţa şi să împiedice preluarea controlului asupra ţării de către islamişti. Ar însemna apariţia unei noi oaze pentru Al-Qaeda sau pentru alte grupări teroriste în inima zonei africane de interes francez (investiţii în energie în Algeria, în minerit

Articolul in Contributors.ro >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române: Sărbătoarea Sfintelor Paşti ne cheamă pe toţi să arătăm în jurul nostru iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie, ca fiind daruri ale lui Hristos Cel înviat

News.ro acum 22 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Prefericitul Părinte Daniel, face apel, miercuri, în mesajul transmis de Sfintele Paşti, la ”iubire smerită şi milostivă, iertare, pace şi bucurie”. ”După ce a serbat, împreună cu ucenicii Săi, Paştele iud

Elena Lasconi spune că e singura care poate reprezenta legal partidul: „Statutul meu este de PREȘEDINTE al USR”

Gandul acum 34 minute
Elena Lasconi susține că este singurul reprezentant legal al USR. Ea spune că sunt colegi care încă o sprijină și că multe filiale USR din țară au votat în unanimitate sprijinul pentru ea la alegerile prezidențiale din mai. „Statutul meu este de pre

„Podcast cu Prioritate” by ProMotor, episodul 72 – Dan Boabeș demontează mituri despre taximetria bucureșteană

Mediafax acum 15 minute
ProMotor anunță lansarea episodului 72 din „Podcast cu Prioritate”, disponibil luni, 21 aprilie, de la ora 12:00, pe canalul de YouTube ProMotor România. Invitatul acestui episod este Dan Boabeș, CEO și acționar al Meridian Taxi, una dintre cele mai

Anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa din Timişoara

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Timişoara au deschis o anchetă după ce o fată de 16 ani a fost găsită spânzurată în locuinţa sa. Împrejurările în care s-a produs fapta urmează să fie stabilite.

VIDEO S-a semnat contractul pentru noul stadion Dinamo: „E ultimul care se construiește în București”. Când e gata

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
E gata! După ani de zile, urmează demolarea stadionului și construirea noii arene. Discursul lui Cseke Attila, Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Adminsitrației comunicat Noua arenă nu va fi doar un spațiu sportiv, ci un hub pentru dezvolt

Ucraina prelungește legea marțială și mobilizarea militară până în august

Adevarul acum 2 ore
Parlamentul ucrainean a votat pentru prelungirea legii marțiale și a mobilizării militare până pe 6 august, în contextul războiului cu Rusia.

Scenariile alegerilor din România care sperie Bruxelles-ul. POLITICO analizează toate datele despre cele mai probabile runde ale prezidenţialelor înainte de ceea ce numeşte „un vot existenţial”

News.ro acum 58 minute
Toţi ochii sunt aţintiţi asupra României. Ţara se va prezenta la urne pe 4 mai în primul tur al unor alegeri prezidenţiale controversate, după ce îngrijorările legate de interferenţa Rusiei au dus la anularea votului iniţial în noiembrie anul trecut

Aaron Boupendza a murit. Fostul atacant de la Rapid a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China

Libertatea acum 4 ore
Atacantul gabonez Aaron Boupendza, fostul atacant al Rapidului, a murit la vârsta de 28 de ani, în China. Fotbalistul gabonez ar fi căzut de la etajul 11 al unui bloc, în circumstanțe încă neclare, transmite Fanatik. Marius Șumudică, antrenorul giul

Consiliul Concurenţei a formulat opt subiecte care generează îngrijorare în ceea ce priveşte preluarea Telekom România Mobile Communications de către Vodafone România şi a unor active de către Digi România

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că există opt subiecte care generează îngrijorare referitoare la tranzacţiile prin care Vodafone România SA intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar Digi România SA ar prelua anumite active al

Ursula von der Leyen trimite un mesaj clar către SUA și Donald Trump, într-un interviu spumos: „Vestul pe care îl știam noi nu mai există”

Libertatea acum 2 ore
Ursula von der Leyen a transmis un avertisment dur către președintele Donald Trump, care pune întrebarea dacă, vreodată, relațiile dintre SUA și Europa vor mai putea fi reparate și explicând că Uniunea Europeană trebuie să se adapteze noilor realită

Vremea

București
acum

22°
mie.

7°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/21°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
sâm.

8°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

9°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

10°/26°
joi

11°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

26°
mie.

11°/26°
joi

14°/28°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/17°