Zeci de localnici din comuna Racşa s-au adunat ieri în faţa Primăriei pentru a-şi manifesta dezacordul faţă de asocierea unor infractori cu localitatea în care domiciliază. “Oamenii din Racşa sunt de bună-credinţă, cu frică de Dumnezeu, sunt oameni harnici şi muncitori. Cetăţenii s-au supărat că patru persoane au fost asociate cu comuna Racşa. Este vorba despre patru persoane care locuiesc într-o comunitate de romi aflată între Racşa şi Vama şi care au comis mai multe infracţiuni în Vama. Chiar dacă este posibil să aibă domiciliul pe raza comunei, nu înseamnă că sunt din Racşa. Ar fi fost mai fericit dacă se menţiona în comunicatul Poliţiei de unde sunt acele persoane, că sunt dintr-o altă comunitate. Nu avem nimic cu nimeni, dar nu suntem de acord ca imaginea comunei Racşa să fie afectată”, a declarat primarul comunei Racşa, Toma Betea.
Reamintim că Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au reţinut, luni, patru persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni de furt calificat, dintr-o locuinţă şi o societate comercială din comuna Vama prejudiciul cauzat fiind de 15.000 lei. Acţiunea, derulată sub directa coordonare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Negreşti Oaş, a beneficiat şi de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I. Este vorba despre patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani, care au fost încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Satu Mare, în sarcina lor poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale reţinând comiterea a două infracţiuni de furt.
Din probele administrate în cauză rezultă faptul că Vasile M., în vârstă de 21 de ani, Mihai M., în vârstă de 36 de ani, Gheorghe V., în vârstă de 21 de ani, şi Andrei R., în vârstă de 27 de ani, au pătruns pe timp de noapte, în cursul lunii decembrie 2012, prin dezactivarea sistemului de alarmă, într-un magazin din comuna Vama, şi