Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 5000 de permise auto preschimbate �n 11 zile

Publicat in Actualitatea botosaneana, joi 17 ianuarie 2013 ·

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a preschimbat în perioada 7-18 ianuarie peste 5.000 de permise de conducere. Numărul acestora depăşeşte permisele auto preschimbate în întreg anul 2012, adică aproximativ 4800 de documente. Conform datelor de la nivelul serviciului public, doar 700 de permise de conducere expirau în luna ianuarie a acestui an, toate celelalte fiind preschimbate aşadar, înainte de termen. Acestea mai aveau 2,3, în unele cazuri chiar şi peste 9 ani de valabilitate. Motivată de modificarea procedurii de preschimbare, ce va intra imediat în vigoare,  avalanşa de solicitări venite din partea conducătorilor auto botoşăneni, a necesitat prelungirea programului de lucru cu publicul al SPCRPCIV şi luarea de măsuri excepţionale pentru asigurarea condiţiilor optime de lucru cu un public atât de numeros. Prefectul Costică Macaleţi a solicitat ajutorul Poliţiei Locale şi Jandarmeriei pentru păstrarea ordinii şi asigurarea operativităţii necesare. „Solcitările de preschimbare a permiselor au fost în număr foarte mare în întreaga ţară. La Botoşani s-au luat măsuri pentru ca publicul să poată rezolva problema cu care se adresa instituţiei. Ne bucurăm că nu a fost înregistrat niciun incident în aceste zile şi mulţumesc angajaţilor din serviciul de permise auto pentru eforturile deosebite pe care le-au făcut.”, a declarat prefectul Costică Macaleţi. La nivelul judeţului Botoşani sunt 60.405 posesori de autovehicule şi 106.761 de posesori ai permisului de conducere. Parcul auto a crescut la începutul acestui an cu 3.505 de autovehicule, în comparaţie cu debutul anului 2012.    

Autori: A.B.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a preschimbat în perioada 7-18 ianuarie peste 5.000 de permise de conducere. Numărul acestora depăşeşte permisele auto preschimba

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum o ora
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 8 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

Summitul de la Londra al liderilor europeni s-a încheiat. A participat şi Bolojan / Ursula von der Leyen: Avem nevoie ne pregătim pentru ce este mai rău. Trebuie să reînarmăm Europa urgent - VIDEO

News.ro acum o ora
Summitul liderilor europeni găzduit de premierul britanic Keir Starmer s-a încheiat după aproximativ două ore de discuţii. Printre participanţi s-a numărat şi Ilie Bolojan. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat la final, pot

„Trebuie să reînarmăm urgent Europa”. Ursula von der Leyen, după ieșirea de la summitul de la Londra: „Să ne pregătim pentru ce este mai rău”

Adevarul acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că liderii au avut o „discuție bună și sinceră” în cadrul summitului de la Londra și a avertizat că trebuie „să pregătim pentru ce este mai rău”. 

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°