George Dan, Oamenii din lande – balade şi poeme,

ediţie şi prefaţă de M. N. Rusu,

Editura Eikon, 2012, 100 p.

Cu cîteva săptămîni în urmă, confratele şi vechiul meu prieten M. N. Rusu mi-a făcut o dublă surpriză: mi-a telefonat de la New- York, după ce nu ne văzusem de peste două decenii, şi m-a anunţat că a apărut o carte sub îngrijirea şi cu prefaţa sa, Oamenii din lande a lui George Dan.

Mi-am adus aminte că îl întîlneam pe acesta pe străzile Bucureştiului, la finele anilor ’60, şi că, prin mijlocirea unui bard şi mai vîrstnic cu care mă aflam adesea împreună, Ion Sofia Manolescu, ne-am strîns mîna în cîteva rînduri. George Dan se prezenta ca un bărbat între două vîrste, lat în umeri, cu o barbă fără mustaţă, taciturn, arborînd un aer de energie conţinută. Aflasem că în calitate de marinar străbătuse mările şi oceanele, de unde gustul său pentru exotism, vădit şi în traducerile cu care se îndeletnicea, nu numai din lirica americană ci şi din cele ale Indiei şi Persiei. Era acesta, desigur, şi un mod de-a se eschiva de la cerinţele unei epoci ingrate ce l-a împiedicat a-şi publica volumul pe care-l am în faţă, datat 1947. Volumul dobîndise cu un an înainte măgulitorul premiu „Ion Minulescu”, decernat de un juriu compus din Al. Rosetti, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Perpessicius, Camil Petrescu, Petru Comarnescu. Aşadar, o elită a literelor noastre… Neşansa l-a urmărit pe fostul „lup de mare” şi mai tîrziu, cînd, în anii ’60, i-a oferit manuscrisul în cauză tînărului M. N. Rusu, redactor pe atunci la Luceafărul şi comentator al „premiilor literare româneşti” de odinioară, în Cronica ieşeană. „Dezgheţul” politic era limitat…

Recitind azi textele mai mult decît sexagenare, constat caracterul lor sever, cu ascuţişuri şi colţuri, consonant cu înfăţişarea autorului, rememorîndune oarecum temperamentul unui Aron Cotr