Preşedinţii filialelor PNL din Regiunea V Vest au ţinut să facă precizări vizavi de declaraţiile publice ale lui Andrei Chiliman, unele extrem de grave la adresa preşedintelui PNL Crin Antonescu şi a orientării actuale a PNL.
„Nu există niciun temei real ca cineva să-l poată acuza pe preşedintele Crin Antonescu, respectiv Partidul Naţional Liberal sub conducerea sa, de conduită nedemocratică, antieuropeană, antiamericană etc., de nerespectarea statului de drept, de abatere de la linia tradiţională de dreapta şi centru-dreapta a partidului, respectiv de orientare pro-orientală şi de deviaţionism spre stânga. Dimpotrivă, în toate dezbaterile şi deliberările din forurile interne ale partidului, ca şi în manifestările din spaţiul public, preşedintele Crin Antonescu şi PNL au dat dovadă de consecvenţă în aderarea la valorile democraţiei de tip occidental şi implicarea activă în apărarea acestora în România, în preocuparea pentru consolidarea poziţiei României în Uniunea Europeană şi NATO şi manifestarea sa demnă alături de parteneri, respectiv în promovarea principiilor politice de dreapta şi centru-dreapta. Toate deciziile pe care dl. Chiliman le impută d-lui Crin Antonescu au fost luate sau cel puţin validate şi susţinute de către forurile statutare ale PNL, unele chiar la nivel de Congres. Noi, semnatarii acestui comunicat, alături de colegii noştri din aceste foruri, le-am asumat şi le asumăm în continuare”, spun semnatarii acestei declaraţii: Nicolae Robu - preşedintele Filialei PNL Timiş, primarul municipiului Timişoara, Mircea Moloţ - preşedintele Filialei PNL Hunedoara, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Marcel Vela - preşedintele Filialei PNL Caraş-Severin, primarul municipiului Caransebeş şi Ioan Cristina - preşedintele Filialei PNL Arad, senator de Arad al României.
„Opţiunea sa de exprimare publică în termenii în care a făcut-o est