Peste 100 de elevi din mai multe şcoli şi licee sălăjene au fost prinşi, chiar în primele zile de şcoală din acest an, absentând nemotivat la orele de curs. Adolescenţii au fost găsiţi prin baruri, parcuri şi diverse alte locaţii, în timpul unei acţiuni desfăşurate de oamenii legii pe linia siguranţei elevilor.
Ofiţerul instructor al Poliţiei de Proximatitate din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, comisar Constantin Didă, a declarat că acţiunea s-a desfăşurat pe parcursul zilelor de 14-16 ianuarie şi a vizat siguranţa elevilor pe drumul parcurs de aceştia de la domiciliu spre şcoală şi invers. “Aproape 120 de poliţişti de la ordine publică şi rutieră au fost angrenaţi în misiunile în teren. Aceştia au acţionat pentru menţinerea unui climat de siguranţă al elevilor, respectiv pentru prevenirea eventualelor cazuri de violenţă fizică în incinta sau apropierea unităţilor de învăţământ, precum şi pentru împiedicarea unor persoane să intre în spaţiul şcolar. De asemenea, poliţiştii rutieri au asigurat traversarea elevilor pe drumurile publice, astfel încât să prevină eventualele evenimente de circulaţie”, a declarat Constantin Didă.
Potrivit sursei citate, oamenii legii au depistat, pe timpul desfăşurării misiunilor preventive, peste 100 de elevi care au absentat nemotivat la orele de curs. “În cele trei zile cât a durat acţiunea, am identificat prin localuri publice, baruri, săli de jocuri de noroc şi cafenele 104 elevi care au fugit de la şcoală. Adolescenţii au fost identificaţi şi trecuţi în listele ce au fost prezentate, ulterior, directorilor unităţilor de învăţământ din care provin, pentru a lua măsurile ce se impun”, a declarat reprezentantul Poliţiei de Proximitate Sălaj.
Conform celor precizat de comisar, majoritatea chiulangiilor provin de la unităţile şcolare din Şimleu Silvaniei, în mediul urban, şi de la cele din localită