Azi, ora 18:00, HC Zalău – Universitatea Jolidon Cluj
Pauza competiţională prilejuită de participarea echipei naţionale de senioare a României la campionatul European din Serbia se încheie azi şi pentru elevele lui Gheorghe Tadici.
HC Zalău va disputa în această seară, în Sala Sporturilor din Zalău, primul joc oficial din anul 2013. Sălăjencele vor primi, începând cu ora 18:00, vizita vicecampioanei României din sezonul precedent, Univ. Jolidon Cluj, într-o partidă ce contează în cadrul etapei cu numărul 10 din Liga Naţională.
Întâlnirea dintre HC Zalău şi “U” Jolidon Cluj este considerată derbyul etapei, având în vedere că se vor duela medaliatele cu argint şi bronz din sezonul precedent.
„Urmează un meci de campionat. Noi ne dorim să ne îmbunătăţim zestrea de puncte şi să ne îmbunătăţim poziţia din clasament. Apreciez că fetele sunt la un nivel bun de pregătire şi chiar dacă întâlnim o echipă cu jucătoare experimentate noi ne dorim să facem un joc cât mai bun, la finalul căruia fanii echipei noastre să plece acasă mulţumiţi”, a declarat prof. Gheorghe Tadici pentru SălăjeanulTV.
Interes maxim în rândul spectatorilor pentru spectacol
Duelurile echipei HC Zalău cu echipele HCM Baia Mare şi “U” Jolidon Cluj au stârnit de fiecare dată un mare interes din partea suporterilor.
Cu prilejul partidei de campionat dintre HC Zalău şi echipa clujeană, la Zalău va sosi un număr impresionant de suporteri din judeţul vecin, conducerea echipei oaspete solicitând un număr de 50 de bilete pentru suporterii săi. Mai mult de atât, pe siteurile de socializare, suporterii ambelor echipe au transmis îndemnuri fanilor de a îngroşa numărul spectatorilor care vor fi prezenţi la joc, astfel că partida de azi ar putea să se joace cu casa închisă.
Startul partidei se va da la ora 18,00, biletele de acces la joc urmând a fi achiziţion