Emil Brumaru, "Opere III. Cerşetorul de cafea", prefaţă de Livius Ciocârlie, Editura Polirom, 656 p.
Între înfăptuirile pentru care literatura română contemporană datorează recunoştinţă editurii Polirom se numără şi seria de Opere ale unor scriitori cu valoare dovedită dincolo de conjuncturi. Coordonatorul colecţiei, Daniel Cristea-Enache, şi redactorii, alcătuiesc aceste ediţii în colaborare cu autorii în viaţă, iar forma materială a volumelor, elegantă şi durabilă, le va transforma în referinţe de bază pentru generaţiile viitoare de cititori şi exegeţi. (Cărţi la care ţin mult, tipărite pe vremea comunismului pe hârtie de ziar, prost legate şi cu coperţi de carton poros, au ajuns după 30-40 de ani îngălbenite, friabile, dezlipite din cotor, de necitit.) Dintre autorii colecţiei, cu ediţii încheiate sau aflate în curs până acum, vă dau câteva nume, ca să evaluaţi standardul: Gellu Naum, Radu Cosaşu, Gabriela Adameşteanu, Ştefan Agopian, George Bălăiţă. Şi Emil Brumaru, căci la el vreau să ajung. După două tonuri cu opera poetică, volumul III conţine scrisorile trimise de el, între 1967 şi 1980, unor confraţi iubiţi pentru scrierile lor: Lucian Raicu, Leonid Dimov, Şerban Foarţă, Radu Petrescu, Alex Ştefănescu, Ilie Constantin, Florin Mugur. Poet prin predestinare şi cititor drogat cu literatură încă din adolescenţă, tânărul Emil Brumaru face sub presiunea părinţilor Medicina şi e repartizat într-un sat moldav, Dolhasca (intrat prin el în geografia literară românească). Izolat acolo, continuă să scrie şi să trimită publicaţiilor literare poeme (în 1966 debutează în "Luceafărul", apoi i se publică grupaje şi în alte reviste), să urmărească viaţa literară şi noile apariţii editoriale. Cunoştinţa cu Leonid Dimov îl apropie de "grupul oniric" din jurul acestuia şi al lui Ţepeneag, grup ce
