Femeia este din Braşov şi are amenzi neplătite de peste 30.000 de lei.
Primăria Boroșneu Mare ar putea fi mai bogată cu mai bine de 30.000 de lei, dacă o prostituată cu domiciliul în comună și-ar plăti amenzile.
Primarul comunei, Szőcs Levente, a declarat că datoriile localnicilor la bugetul local sunt destul de mari, oamenii neplătindu-și nici taxele și impozitele, darămite amenzile încasate pentru diverse încălcări ale legii. Mai mult decât atât însă, când vine vorba de datorii, fruntașă este o prostituată din Brașov, pe care nu o cunoaște nimeni dar care a obținut carte de identitate în Boroșneu Mare.
„De mai bine de doi ani vin amenzile pentru prostituție la Primărie, însă nu am reușit să o găsim pe cea pe numele căreia vin. Polițiștii brașoveni o amendează, însă nimeni nu se gândește că noi nu avem cum să încasăm acești bani”, a explicat primarul.
Potrivit acestuia, se pare că femeia a reușit – nu se știe cum, să păcălească autoritățile și să-și facă o carte de identitate la un domiciliu inexistent din Boroșneu; în respectiva carte de identitate figurează că femeia locuiește la o casă al cărei număr este inexistent în realitate. Întrebat cum a reușit femeia să-i păcălească, primarul a ridicat din umeri, arătând că cei de la Serviciul de evidență a persoanelor din Covasna au fost pur și simplu neatenți, probabil, pentru că datele furnizate de polițiști conform cărții de identitate nu corespund nicicum cu realitatea.
Femeia este din Braşov şi are amenzi neplătite de peste 30.000 de lei.
Primăria Boroșneu Mare ar putea fi mai bogată cu mai bine de 30.000 de lei, dacă o prostituată cu domiciliul în comună și-ar plăti amenzile.
Primarul comunei, Szőcs Levente, a declarat că datoriile localnicilor la bugetul local sunt destul de mari, oamenii neplătindu-și nici taxele și impozitele, darămite amenzile încasate pentru diverse încă