Polițiștii din Alba Iulia și Sebeș, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au desfăşurat, joi, 17 noiembrie, pe raza celor două municipii, acţiuni ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă civică şi prevenirea accidentelor rutiere. Cu această ocazie, au fost aplicate sancțiuni în sumă de peste 50.000 de lei și au fost confiscate bunuri estimate la valoarea de 9.240 lei.
În urma acțiunilor defășurate, au fost aplicate 332 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 51.542 lei, cele mai multe (278) privind circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, poliţiştii au constatat 11 infracţiuni şi au confiscat bunuri în valoare de 9.240 lei
Joi, la ora 21.11, pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeş, poliţiştii Serviciului Rutier Alba, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, au oprit un autoturism condus de un cetăţean german, în vârstă de 36 de ani.
Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Sebeş, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, la interval de o oră, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Faţă de conducătorul auto au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=160743
Polițiștii din Alba Iulia și Sebeș, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au desfăşurat, joi, 17 noiembrie, pe raza celor două municipii, acţiuni ce a avut drept scop menţinerea climatului de siguranţă civică şi prevenirea accidentelor rutiere. Cu a