Teodor Baconschi, Victor Alistar, Adrian Năstase sau fiica lui Virgil Măgureanu patronează fundaţii sau asociaţii care îşi desfăşoară activitatea în imobile ale RA-APPS.
Contactaţi de gândul, reprezentanţii fundaţiilor au explicat că au ocupat aceste spaţii în baza unei simple cereri şi că plătesc o chirie de 4 euro pe metru pătrat.
Guvernul a făcut astăzi publică lista asociaţiilor şi fundaţiilor care au spaţii închiriate de la RA-APPS.
Cum poate fi închiriat un spaţiu de la stat
Potrivit legislaţiei, o fundaţie poate accesa un spaţiu RA-APPS relativ uşor. Trebuie să depună o cerere la RA-APPS şi să probeze că asociaţia funcţionează. RA-APPS analizează cererea şi îi închiriează spaţiul.
Daniela Andreescu, fosta şefă a Secretaritului General al Guvernului, demisă în urma unui scandal legat de regia de stat, a explicat că spaţiile RA-APPS pot fi închiriate de fundaţii şi asociaţii doar că trebuie să ştie dacă acele imobile sunt libere şi nu au litigii. “Dacă omul ştie spaţiul şi e liber şi nu există alte cereri, nici de retrocedare, îl primeşte. Sunt foarte multe spaţii libere şi RA-APPS nu are interesul să le ţină închise şi să plătească impozit pentru ele. În aceeaşi categorie cu fundaţiile sunt şi organismele de presă, care de foarte multe ori au datorii mari. Asta poate fi oricând folosită ca presiune şi dintr-o parte si din cealaltă”, a declarat Andreescu.
Potrivit reprezentanţilor fundaţiilor contactaţi de gândul, chiriile pentru aceste spaţii sunt fixe, adică 4 euro pe metru pătrat. Contractele sunt încheiate, în principiu, pe un an de zile şi ele se reînnoiesc în fiecare an.
“Nu am nici timp, nici chef să discut”
Pe strada Polonă din Bucureşti, la numărul 4, funcţionează grădiniţa Ioanid. Imobilul cu spaţiul aferent de aproape 1.500 de metri pătraţi aparţine RA-APPS. Presa a relatat că imobilul a fost închi