Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portariuc: “Îi recomand domnului Ţurcanu ca înainte de a face reproşuri în presă să se consulte cu partenerii de alianţă”

Publicat in BTOnline, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Comunicat Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc, i-a reproşat preşedintelui PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, faptul că nu se consultă cu partenerii de alianţă înainte de a-şi exprima anumite reproşuri faţă de reprezentanţii PSD care ocupă anumite funcţii publice. Intervenţia preşedintelui executiv are loc după ce Florin Ţurcanu a cerut public demisia inspectorului şcolar general, Mihaela Huncă. „Pot înţelege că există anumite nemulţumiri, dar dacă eşti într-o alianţă e normal să te consulţi. Domnul Ţurcanu poate cere demisia cui vrea din PNL Botoşani, pentru că este preşedintele acelei organizaţii. Dar eu nu am cunoştinţă că domnul Ţurcanu ar fi devenit preşedintele PSD Botoşani, deci îi recomand să se abţină, iar înainte de a mai face reproşuri în presă să vină să se consulte cu partenerii de alianţă”, a declarat Ovidiu Portariuc. Preşedintele Organizaţiei Municipale a PSD a mai spus că şi el are unele nemulţumiri faţă de anumiţi reprezentanţi PNL din administraţia municipiului Botoşani, dar că dacă se va impune demiterea acestora va pune problema în discuţie în cadrul USL. „Spălatul rufelor în public e un comportament pe care nu îl agreez sub nicio formă. Şi eu am nemulţumiri faţă de unii membri PNL, dar încerc să le lămuresc înainte de a-i acuza public pe cei în cauză. Astfel de lucruri trebuie discutate în interiorul USL. E o chestiune de principiu, de respect faţă de partenerii de alianţă, şi îi cer domnului Ţurcanu să ne trateze cu acelaşi respect pe care şi-l doreşte şi dânsul din partea noastră,” a precizat preşedintele executiv al PSD Botoşani.

Comunicat Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Botoşani, Ovidiu Portariuc, i-a reproşat preşedintelui PNL Botoşani, Florin Ţurcanu, faptul că nu se consultă cu partenerii de alianţă înainte de a-şi exprima anumite reproşuri faţă de reprezentanţii PSD care ocupă anumite funcţi

Articolul in BTOnline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum 58 minute
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 3 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum o ora
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Biden susţine ultimul discurs de politică externă al mandatului său

Mediafax acum 3 ore
Discursul va evidenţia „eforturile administraţiei sale de a consolida poziţia Americii şi de a conduce lumea", conform declaraţiei oficiale. Se aşteaptă ca Biden să abordeze conflictul din Orientul Mijlociu, inclusiv eforturile sale de mediere pentr

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°