Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cabinetul de parlamentar cu cheltuială se ţine!

Publicat in Salajeanul, vineri 18 ianuarie 2013 ·

Potrivit informaţiilor postate pe site-urile celor două camere ale Parlamentului, statul român cheltuie, în medie, 10.000 de lei pentru decontarea cheltuielilor pe care fiecare parlamentar le are cu birourile din teritoriu.

Potrivit Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, parlamentarii primesc lunar o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului, echivalentă cu o indemnizaţie şi jumătate brută a deputatului, respectiv a senatorului. Cu aceşti bani, parlamentarii îşi pot plăti angajaţii şi colaboratorii pe care îi au la cabinetele şi birourile parlamentare, fiind incluse şi sumele aferente contribuţiilor pentru aceste salarii (impozitul de salariu, contribuţia individuală la sănătate, la pensii, la şomaj), inclusiv cele datorate de angajator. Din aceeaşi sumă, parlamentarii îşi pot plăti şi chiria pentru sediile birourilor parlamentare, facturile la electricitate, gaze, apă, salubrizare, cheltuielile de deplasare, consumabilele, abonamente la telefon şi altele.

Aproximativ 10.000 de lei, media lunară a cheltuielilor cu un parlamentar

Ultimele date referitoare la cheltuielile cu birourile parlamentare făcute publice sunt cele aferente lunii octombrie 2012. Potrivit acestor date, dintre deputaţii sălăjeni, cele mai mari cheltuieli le-a înregistrat în această lună Seres Denes, care a cheltuit 5.424 de lei cu salariile personalului, la care se adaugă alţi 4.476 de lei, cheltuieli cu bunuri şi servicii. În total, 9.900 de lei a cheltuit statul român în luna octombrie cu reprezentarea în teritoriu a deputatului ales în Colegiul Cehu Silvaniei. După cum ne-a declarat chiar deputatul Seres Denes, banii de salarii s-au dus către cele opt persoane care lucrează pentru el, în baza unor convenţii civile, la cabinetul parlamentar din Zalău şi la cele două birouri pe care le are la Cehu Silvaniei, respe

Articolul in Salajeanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum 44 minute
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

Cargoul rusesc care s-a scufundat în Mediterană a fost ținta unui „act de terorism”, acuză proprietarul navei

HotNews acum 2 ore
Nava cargo rusească „Ursa Major”, care s-a scufundat în urmă cu două zile în Marea Mediterană, a fost ținta unui „act de terorism”, a declarat miercuri proprietarul navei, citat de agenția de stat rusă RIA Novosti, transmite Reuters. Nava, construit

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 3 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum o ora
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 47 minute
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°