- Social - nr. 12 / 18 Ianuarie, 2013 Citesc prin ziare, vad pe la tv ca hienele presei romanesti inca ii mai dau tarcoale (subiectu)lui Sergiu Nicolaescu. Departe de a fi ingropat, subiectul suscita inca interesul. Chiar daca s-a ales praful si pulberea de "prada” principala, de "meniul” copios al hienelor si de satisfactiile vizual estetice ale "necrofililor” care doreau sa vada cadavrul (precum nuntasii avizi de orgasme vizuale, cearsaful miresei!), mai sunt cei din familie, mai sunt apropiatii! Deocamdata, hienele au trecut la subiecte - desert! Amusineaza prin cearsafurile conjugale ale cuplurilor divortate sau in prag de divort, urmele tuturor potrivirilor si nepotrivirilor, de la intaia noapte de dragoste la prima dimineata de razboi. Dar, sa nu ma lansez in diatribe la adresa (unei anumite parti a) presei care intarata "fiara” din publicul cititor-privitor. Imi propun sa-mi scot din sirul gandurilor hienele. Treptat. Raman in lumea animalelor carnivore, dar ajung din Romania in Africa, apoi in Asia, in teritoriile de bastina ale hienelor. Apare in peisaj tot un animal carnivor, dar mai... pasnic, ghepardul! Asa da! De la sangeroasele hiene, la un ghepard cat se poate de domestic si innobilat de cea de-a 7-a arta! Si, uite-asa, calare pe "Ghepard”, iata-ma din nou in Europa, in Italia! Desigur, cei mai putin tineri au inteles ca este vorba de filmul regizat de Luchino Visconti in urma cu 50 de ani. In distributie, nume sonore: Burt Lancaster, Claudia Cardinale, Alain Delon. Scenariul filmului este facut dupa romanul "Il Gattopardo” al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa. "Ghepardul” a fost singurul roman publicat, dar care i-a asigurat autorului un loc in istoria literaturii, si, iata, si a cinematografiei, pentru ca publicul, dar si critica, la unison, considera ecranizarea o capodopera a cinematografiei italiene, dar si mondiale. Am intrat pe un site, stiti d